Mergi la conţinutul principal

Situaţie dramatică la Complexul Energetic Hunedoara

Situaţia financiară a Complexului Energetic Hunedoara (CEH) este dezastruoasă şi s-ar putea ajunge chiar la falimentul companiei, ceea ce ar genera probleme sociale enorme în Valea Jiului şi ar pune în pericol siguranţa sistemului energetic naţional, a scris, ieri, pe contul său de Facebook, ministrul Energiei, Victor Grigorescu, relatează agerpres.ro.

Siguranţa sistemului energetic

„În această dimineaţă, mă aflu la Complexul Energetic Hunedoara într-o vizită de lucru, împreună cu secretarii de stat Corina Popescu şi Cristian Buşu. Situaţia financiară a companiei este dezastruoasă şi temerea principală este că putem ajunge chiar la un faliment. O astfel de situaţie este complet inadmisibilă, pentru că ne-am vedea puşi în faţa unei probleme sociale enorme în Valea Jiului şi a unei probleme de siguranţă a sistemului energetic naţional", a subliniat Grigorescu. El a menţionat că se va întâlni cu managementul companiei, cu sindicatele din minerit şi cu autorităţile locale.
„Aştept de la conducerea CE Hunedoara să înţeleagă că de acţiunile ei depinde soarta a zeci de mii de familii din Valea Jiului. Nu ne permitem nicio greşeală şi nicio ezitare şi e de datoria mea să îi atenţionez pe toţi cei implicaţi că gravitatea situaţiei poate aduce cu sine repercusiuni majore pentru toţi actorii implicaţi", a adăugat ministrul.
Potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli pe 2015, unitatea va înregsitra în 2015 pierderi de 404 milioane. Conform documentului, CE Hunedoara ar urma să înregistreze venituri totale în valoare de 618,249 milioane de lei şi cheltuieli totale de 1,022 miliarde de lei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro