Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Sistemul informatic din sănătate, blocat de mai bine de o săptămână

*problemele de funcționare ale Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) s-au resimțit și la Brăila, unde medicii de familie fie au ales să-i trimită acasă pe pacienți, fie au lucrat off-line, însă cu unele riscuri * totul, din cauza unor "probleme tehnice", care au împiedicat atât citirea cardului național de sănătate, cât și validarea rețetelor eliberate de către medicii de familie * "S-a mai întâmplat, o zi să nu meargă, dar nu a fost niciodată să nu meargă o săptămână, chiar mai bine", a declarat dr. Steluța Nedelcu, medic de familie din Brăila

 

 

Săptămână de coșmar pentru medicii de familie din Brăila, din cauza

Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate (PIAS), care a fost mai tot timpul blocată, ori a funcționat doar în reprize scurte, și așa destul de greu. Totul, din cauza unor "probleme tehnice", care au împiedicat atât citirea cardului național de sănătate, cât și validarea rețetelor eliberate de către medicii de familie. Inevitabil, problemele sistemului, s-au răsfrânt și asupra pacienților, care fie au așteptat mai mult pe holurile cabinetelor medicale, fie au fost trimiși acasă așa cum au venit, fie le-au fost prescrise rețete off-line, pe care unele farmacii au refuzat să le elibereze. "Toată săptămâna nu a mers. Nu se validează consultațiile, rețetele le putem prescrie doar off-line, și nu on-line să le vadă toate farmaciile. Chiar astăzi, am stat până târziu la cabinet cu asistenta, pentru a mai valida din rețete, ca să le poată vedea farmaciile. Pentru că dacă ai pacient nu poți să-l ții în cabinet la nesfârșit, până se validează rețeta și atunci lucrăm off-line. Astfel, nu ne vede nimeni în sistem, dar noi dăm hârtia și farmacia este obligată să o elibereze, ca să nu sufere pacientul, pentru că asta este cel mai important", a declarat dr. Steluța Nedelcu, un medic de familie din Brăila. Au fost însă și cazuri când, o farmacie a refuzat să elibereze rețeta unui pacient, prescrisă săptămâna aceasta, tot din cauza acestor probleme tehnice. Medicii de familie și asistenții care se ocupă de introducerea datelor în sistem, s-au obișnuit însă cu greul, pentru că au tot fost blocaje de sistem de-a lungul timpului, însă ca acum recunosc că nu s-a mai întâmplat . "S-a mai întâmplat, o zi să nu meargă, dar nu a fost niciodată să nu meargă o săptămână, chiar mai bine. Am primit pe mail de la CNAS, că sistemul informatic nu merge și că s-a prelungit perioada de validare, că putem să raportăm serviciile până la sfârșitul lunii, ceea ce nu e legal, dar probabil că au dat o lege, o ordonanță , să fie totul în regulă. Eu nu pot să validez rețeta, dacă o eliberez astăzi, și nu merge, trebuie în cel mult 72 de ore să o validez, dar în situația de față, s-a prelungit acest interval", a mai spus dr. Steluța Nedelcu. În altă ordine de idei, documentele emise de medicul de familie, precum un bilet de trimitere sau rețetă electronică, trebuie validate în termen de maximum 72 de ore, însă la Brăila și nu numai, au fost situații în care, în 3 zile sistemul a funcționat, în total, 3 ore. Ce înseamnă, mai exact, aceste "probleme tehnice" și cât vor dura ele, nu se știe, spun medicii, cert este că se lucrează de două ori mai mult din cauza acestui blocaj informatic. În plus, există și riscuri, avertizează unii medici, să nu se poată verifica calitatea de asigurat a pacienților.  "În ceea ce privește calitatea de asigurat a pacienților, nu se poate verifica. Dar eu când am o îndoială, sau nu am date actualizate , eu sun la Casa de Asigurări și ei îmi spun dacă da, sau ba. Trebuie timp, da, să stăm cu ochii în calculator și să-l butonăm încontinuu până merge sistemul. Dar ce mă bucură pe mine este că, astăzi (n.r.- vineri, 12 iulie) am reușit să facem chestia asta. A doua, sau a treia oară după ce am deschis programul, să ne citească și cardul. Astăzi, l-a citit, din fericire. Asta trebuie musai, pentru că pacientul pleacă acasă, și eu nu am dovada că el a fost la mine", a mai adăugat dr. Steluța Nedelcu.

Potrivit CNAS, urmare a unor probleme tehnice, care au condus la întreruperi în funcționarea Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate (PIAS), serviciile medicale, medicamentele și dispozitivele medicale se acordă/se eliberează în regim off-line până la remedierea indisponibilității PIAS. Astfel că, serviciile medicale, medicamentele și dispozitivele medicale acordate/eliberate off-line în perioada 05 iulie 2019 și până la remedierea PIAS, vor fi transmise în PIAS până la termenul de raportare a activității lunii iulie 2019. Totodată, conform anunțului CNAS, serviciile de îngrijiri la domiciliu/paliative la domiciliu acordate off-line în perioada 24 iunie 2019 și până la remedierea PIAS vor fi transmise în PIAS până la termenul de raportare a activități lunii iunie/iulie 2019, după caz. În plus,  raportarea lunară a serviciilor medicale, medicamentelor și dispozitivelor medicale acordate/eliberate în luna iunie 2019, se va efectua în cursul lunii iulie 2019, după remedierea PIAS.

 

 




Categorie articol: 

Comentarii