Mergi la conţinutul principal

Sistare alimentare cu gaze naturale în zona centrală

Compania Distrigaz Sud Reţele a anunţat că sistează în această noapte, timp de 9 ore, alimentarea cu gaze naturale în cazul mai multor consumatori din zona centrală, între străzile Şcolilor şi Ghioceilor, în vederea efectuării unor lucrări de modernizare la reţeaua de distribuţie. Potrivit anunţului, sistarea furnizării gazului este programată mâine, miercuri, 10 august, cu începere de la ora 8.00 până la ora 17.00, când se va relua furnizarea.

De această întrerupere sunt afectaţi consumatorii de pe străzile Rahova (între Şcolilor şi Ghioceilor), strada Ghioceilor (între Griviţa şi Rahova), Calea Călăraşilor (blocurile 10-11), Mihai Bravu (între Şcolilor Şi Ghioceilor), Şcolilor (între Independenţei şi Mihai Bravu) blocurile 1, 2, Confecţii, App, Bpp, Cpp, Dpp, strada Griviţa (între Şcolilor şi Ghioceilor), Ştefan cel Mare (între Şcolilor şi Ghioceilor), Plevna (între Şcolilor şi Ghioceilor), Primăverii, Piaţa Unirii, Piaţa George Enescu precum şi blocurile A şi B. De precizat că o parte dintre consumatorii situaţi pe străzile menţionate anterior au mai avut o întrerupere ce a avut loc la finele lunii iulie, însă a fost pe timpul nopţii.

"Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, rugăm clienţii să verifice dacă aparatele de consum sunt închise, inclusiv aparatele automatizate şi cele cu flacără de veghe. Ne cerem scuze pentru inconvenienţele create clienţilor noştri şi le mulţumim pentru înţelegere", se menţionează în anunţul celor de la Distrigaz.

Distrigaz Sud Reţele este o filială a "GDF SUEZ Energy România", înfiinţată în martie 2008 ca urmare a separării activităţii de distribuţie de cea de comercializare. Activitatea principală a societăţii este reprezentată de distribuţia gazelor naturale. Distrigaz Sud Reţele deserveşte 18 judeţe (Argeş, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Ilfov, Olt, Prahova, Tulcea, Valcea, Vrancea) din sudul ţării şi municipiul Bucureşti, gestionând o reţea de distribuţie de aproximativ 16.000 km.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro