Mergi la conţinutul principal

Sinucidere din dragoste

* la scurt timp, bărbatul a primit un telefon de la soţia sa care fusese anunţată despre tragedie de vecini * în ciuda eforturilor echipajului de pe ambulanţă, tânăra a murit în drum spre spital * în urma primelor cercetări, anchetatorii au aflat că fata ar fi suferit o decepţie din dragoste, la locul faptei fiind găsite şi două bilete

Gest disperat al unei tinere brăilence de numai 22 de ani. Fata a decis să îşi pună capăt zilelor la o vârstă la care avea toată viaţa înainte, aruncându-se de la etajul patru al blocului în care locuia. Vestea morţii tinerei i-a şocat pe vecini şi pe toţi cei care o cunoşteau, mai ales că nimeni nu ştia ca fata să fi avut probleme atât de grave, care să o împingă la sinucidere. La faţa locului a sosit imediat o ambulanţă, însă eforturile medicilor au fost în zadar, impactul cu asfaltul fiind fatal pentru tânăra de 22 de ani.
Tragedia s-a produs chiar în ziua de marţi, 13 octombrie, în jurul orei 16.45, în timp ce Mihaela Cimpoaie se afla acasă împreună cu tatăl ei. Acesta tocmai se întorsese de la muncă şi se aşezase în faţa televizorului, iar fata i-a spus că iese pe balcon pentru a fuma o ţigară. Bărbatul nu s-a gândit nicio clipă la ceea ce avea să urmeze, astfel că nu a ieşit după fiica sa şi nici nu a auzit vreun zgomot ciudat. La un moment dat însă, tatăl fetei a primit un telefon de la soţia sa care aflase deja teribila veste, fiind sunată de vecinii martori la nenorocire. Tatăl Mihaelei a ieşit pe balcon, fiind convins ca fiica lui este acolo vie şi nevătămată, însă tânăra zăcea întinsă pe asfalt, într-o baltă de sânge. Vecinii de la parter, care au auzit o bubuitură puternică, au ieşit în grabă şi au sunat imediat la 112, cerând ajutorul Poliţiei şi Salvării. "Deplasată la faţa locului, echipa operativă a constatat că victima s-a aruncat în gol de la etajul 4 al blocului în care locuia şi a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Judetean pentru Urgenţe Brăila pentru acordarea de îngrijiri medicale, însă aceasta a decedat. În cauză s-a întocmit dosar penal şi se continuă cercetările pentru stabilirea exactă a situaţiei de fapt", a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila, subinspector Jenel Şogor.
Motivele care au determinat-o pe tânăra de 22 de ani să se sinucidă rămân încă incerte. Totuşi, în urma primelor cercetări, anchetatorii au aflat că fata ar fi suferit o decepţie din dragoste, la locul faptei fiind găsite şi două bilete în care Mihaela îşi motiva gestul disperat. Pe de altă parte, vecinii cred că victima era foarte afectată de decesul bunicului, care o crescuse, a avut o depresie şi s-a aruncat în gol.

Mihaela era singură la părinţi

Toţi cei care o cunoşteau pe Mihaela spun despre ea că era o fată bună, fără probleme în familie şi că nu avea niciun motiv să îşi ia viaţa. Totuşi, cu puţin timp în urmă, tânăra îşi pierduse bunicul şi intrase într-o stare de depresie din această cauză, refuzând chiar să mai iasă din casă. Vecinii spun că tânăra de 22 de ani fusese plecată în străinătate, la muncă şi revenise în ţară în urmă cu câteva săptămâni, după ce părinţii o anunţaseră că bunicul său, care o crescuse de mică, era pe moarte. "A murit bunicul ei, chiar acum e o lună de zile, sâmbătă îi face pomană de 40 de zile şi urma să se ducă şi ea. Maică-sa i-a spus soţiei mele că fata avea aşa, momente când era dusă, probabil depresie după moartea bunicului...", ne-a povestit un vecin. O altă vecină, care tocmai se ducea cu flori şi lumânări la tânăra de 22 de ani, ne-a povestit că nu îşi poate imagina care a fost motivul care a determinat-o pe Mihaela să îşi ia viaţa, mai ales că era singură la părinţi şi nu avea probleme în familie. "Nu ştiu de ce s-a aruncat. La vârsta asta, păcat! Era singurul copil al familiei, era o fată bună. Eu am fost la ţară şi când m-am întors am auzit ce s-a întâmplat. Cică era cu tatăl ei acasă, ea a ieşit pe balcon şi s-a aruncat. Tatăl ei nu a auzit nimic", ne-a spus femeia.
La rândul său, o locatară de la scara alăturată ne-a spus că în momentul în care tânăra a căzut de la etaj s-a auzit o bubuitură puternică, ca şi cum cineva ar fi aruncat cu o sticlă. În momentul când a ieşit să vadă ce s-a întâmplat, a văzut-o pe tânăra de 22 de ani întinsă pe asfalt. În ciuda eforturilor echipajului de pe ambulanţă, tânăra, al cărei trup era zdrobit, a murit în drum spre spital. La aflarea veştii, mama victimei, sosită în grabă de la serviciu, a intrat în stare de şoc. Părinţii Mihaelei se pregătesc acum de înmormântarea singurei fiice, care va fi condusă pe ultimul drum îmbrăcată în rochie de mireasă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro