Mergi la conţinutul principal

"Sint convinsa ca prin transferarile facute echipa va face un salt calitativ in joc"

Intr-un moment de respiro, intre cele doua antrenamente pe care HC Dunarea le efectueaza zilnic in aceasta perioada la Costinesti, profesoara Alexandrina Soare a acceptat un dialog cu reporterul cotidianului "Obiectiv - Vocea Brailei", referitor la perioadele de pregatire pe care urmeaza sa le efectueze echipa si la transferarile facute in aceasta vara.

- Ce v-ati propus pentru acest ciclu de pregatire?
- In aceasta perioada vreau sa pun la punct pregatirea fizica generala a fetelor care, de altfel, va fi o etapa premergatoare cantonamentului montan. Este o etapa fireasca deoarece la Gura Humorului vor fi antrenamente foarte dure, cu trei sedinte pe zi, iar pina atunci toate componentele lotului trebuie sa aiba pregatite si musculatura, si articulatiile.
- Ce puteti spune despre noile achizitii?
- Avem doua jucatoare imprumutate de la Oltchim, Chitacu si Luca, una transferata de la LPS Braila, Irina Vlad, dar pot spune ca am facut trei transferuri importante. Am adus jucatoare cu valoare si experienta precum Maria Moise, fosta Iorgu, Roxana Gheorghiu, ambele de la Rapid si Simona Aldea, de la Astral Posta Cilnau.
- Sinteti multumita de campania de transferari?
- Da, sint convinsa ca prin transferarile facute echipa va face un salt calitativ in joc. Noi eram deficitari exact la posturile pe care joaca aceste ultime trei handbaliste, adica centru, inter stinga si inter dreapta. In campionatul trecut am avut probleme mari cu linia de 9 metri, dar ne-am adaptat la conditiile pe care le-am avut, practicind un joc in viteza, cu o aparare foarte buna si aceasta a dat roade. Acum linia de 9 metri s-a schimbat. Pe linga jucatoarele pe care le-am avut noi au venit aceste trei jucatoare cu experienta care sper sa ne ajute sa rezolvam cit mai complex faza de atac.
- Totusi observ ca lipsesc doua jucatoare din vechiul lot. Ati renuntat la ele?
- Adriana Leordean a preferat sa plece in Serbia Muntenegru si noi nu i-am creat probleme, Hirtopeanu a fost imprumutata pentru un campionat la Ploiesti, iar Marcela Lupu este convocata la lotul national de tineret. Ea trebuia sa fie in lotul de junioare insa datorita calitatilor si progresului facut la Braila a fost convocata la nationala de tineret pentru un turneu de pregatire in Turcia. Mi-as fi dorit sa se pregateasca cu noi, dar si sa fie componenta lotului de tineret reprezinta o mare realizare pentru ea.
- Cum este atmosfera in cadrul lotului?
- In afara orelor de pregatire foarte buna. Altfel, jucatoarele au febra musculara, dar ne asteptam la acest lucru. Aceasta va trece intr-o zi - doua si apoi vom putea lucra la posibilitatile maxime. Si noile venite s-au acomodat, ele s-au integrat foarte bine pentru ca si colectivul este foarte unit si accepta orice implant fara discutie.
- Cind se va incheia "calvarul" jucatoarelor?
- Pe data de 8 august, odata cu incheierea cantonamentului centralizat de la munte. Va urma apoi o perioada de pregatire in sala, unde se va pune accent numai pe pregatirea tehnico-tactica si pe cea specifica. Apoi, firesc, vom incepe meciurile de verificare. Ne trebuie cel putin 10-11 meciuri ca sa se optimizeze relatiile de joc. Sper sa participam la trei turnee, dintre care unul cu siguranta va fi la Braila, data urmind a fi stabilita in functie si de optiunile celorlalte participante.
- Programul turului va avantajeaza?
- Eu cred ca ne este favorabila tragerea la sorti. Teoretic putem sa cistigam zece meciuri in tur, dar stiti cum este de fapt, una este calculul hirtiei si alta se intimpla in teren.
- Ce asteptati de la spectatori?
- Sa vina in numar tot la fel de mare si sa ne sustina cum ne-au sustinut anul trecut pentru ca fetele vor face totul sa le ofere cit mai multe satisfactii. Jucatoarele noastre sint atit de bucuroase atunci cind vad sala plina inainte de meci incit va spun sincer ca le dau lacrimile. Avem nevoie in continuare de sprijinul publicului, mai ales in momentele grele si noi speram ca il vom primi si in sezonul urmator.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro