Radu Gheorghe este un actor cunoscut si apreciat in toata tara. In urma cu citeva zile a fost in Braila pentru a prezenta actorilor nostri un curs "Stand-up Comedy". Rezultatul il vom putea aprecia pe 7 si 8 mai, cind va realiza un show la Braila.
Radu Gheorghe a absolvit Universitatea de Teatru si Film Bucuresti, clasa de actorie, profesor Sanda Manu. A absolvit si cursurile de pantomima si music-hall ale aceleiasi universitati si a urmat cursuri de vioara, timp de 12 ani. A debutat in "Ferma" de Eugene O?Neill, a jucat in zeci de spectacole si filme. Unul dintre cele mai noi spectacole in care joaca si pe care l-au vazut si brailenii pe 27 martie, este "Ludwig, Nicolo & Jo". Are abilitati din domenii foarte diferite, care pot crea o imagine asupra complexitatii personalitatii sale: pantomima, stand-up, vioara, chitara, pian, flaut,
inot, caiac, wind-surf, tenis, ski, patinaj, calarie.
In urma cu doi ani a demarat proiectul "Stand-up Comedy", invatind actorii sa devina mai buni, dezvaluindu-si secretele. Pentru ca in acest proiect a fost inclusa si Braila, datorita conducerii teatrului, a directorului artistic Liliana Ghita, ni s-a oferit ocazia de a discuta despre acest lucru cu unul dintre marii actori ai tarii.
"Trebuie sa invatam si noi repede sa gindim pozitiv"
- Care este motivul prezentei dumneavoastra in teatru?
- Este o actiune de ordine interioara, un curs suplimentar, facultativ, pe care il fac cu actorii teatrului cu tema "Stand-up Comedy". Improvizatie verbala, libera, fara un text in prealabil invatat. Nu este primul curs de acest fel, am mai fost la teatrul "Bacovia" din Bacau, in cadrul galei "Star". Acum, actiunea este independenta de festival. Ne-am inteles asupra acestei actiuni cind am venit cu spectacolul "Ludwig, Nicolo & Jo", cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului. Acum am gasit timp si intelegere din partea actorilor si a existat disponibilitate din partea tuturor pentru zece zile. Nu au venit toti actorii, numai cei care s-au declarat interesati de acest gen de show. Stad-up comedy este o pregatire individuala, noi o facem in grup ca sa cistigam timp, pe parcursul a zece zile. Actorii trebuie sa dobindeasca increderea in sine ca pot urca pe o scena si fara sa aiba un text invatat in prealabil, ca pot declama un monolog. Ei trebuie sa dezvolte un subiect coerent, corect gramatical si cu umor.
- Credeti ca vor reusi? In Romania sint foarte putini actori care reusesc asta.
- Noi sintem profesionisti. Fiecare, in mod individual, cu propria lui personalitate si minte, va hotari daca poate. Eu cred ca oricine poate, trebuie numai sa vrea. Aici cu vrutul este o inertie a trecutului. Sintem mai repede dispusi sa spunem nu la ceva care ne ajuta, decit sa spunem da. Vechiul sistem era restrictiv in multe privinte si lumea intii spunea nu. Plecind de la alimente, care nu erau. Aceasta atitudine s-a transmis, in timp ce la altii nu exista asa ceva. Cei care gindesc pozitiv au succes si trebuie sa invatam si noi repede sa gindim pozitiv, pentru ca intram intr-o lume in care a gindi pozitiv este un deziderat pentru insasi viata noastra. De exemplu, de o luna de zile e o mare vilva ca vin apele. Inca mai vezi domni, fosti tovarasi, care spun cu seninatate: "Ne-au surprins apele! Da' chiar asa, sa vina apele peste noi? Noi nu stiam! Am facut un dig de 20 de centimetri si apa a venit de 30. Chiar asa, nu ne asculta?" Si in acest gen de instructie eu nu fac altceva decit sa deschid si sa repornesc niste motorase ale propriului nostru creier sa functioneze. E un gen de show care nu e numai pentru actori. Oricine are creier si oricine are o viata are ce povesti interesant. Aici nu se cere talent. Ce talent sa ai? Vorbesc in picioare, iau un subiect, il dezvolt, trebuie sa-mi mearga creierul, sa gasesc subiectul interesant pentru toti. Nu povestesc doar viata mea. Ce din subiectul pe care il dezvolt e de interes general? Prin ris incercam sa indreptam. Daca ne blocam pe plins, plingem toti ca vin apele si ne inecam. Al doilea cuvint de aur in acest work-shop este comunicarea. Aceasta nu tine nici de nervi, nici de impunere, ci de comunicare. Ceea ce vreau sa spun sa inteleaga partenerul meu de discutie sau publicul. Comunicarea e un cuvint de aur, dar pentru a te face inteles trebuie sa inveti sa vorbesti.
"Anumite categorii de oameni, care au fost dezobisnuiti sa gindeasca liber"
- Adica noi nu stim sa vorbim?
- Se pare ca nu. Foarte multi dintre noi nu stiu sa vorbeasca, desi e la indemina oricui. Vorbim neglijent. Citi de "deci" la inceputul unei discutii nu folosesc domnii care apar pe sticla, persoane publice sau nu. "Deci" inseamna concluzia unor chestiuni deja amintite. Cum poate sa fie concluzia la inceputul disertatiei? Uneori devine obsedant si obositor cind oameni de televiziune umplu golurile dintre fraze cu "a"-uri interminabile. Nu ai ce sa spui, taci. Or, aceste lucruri poti sa le controlezi, sa le corectezi, daca devii constient de ele. Toata lumea poate sa faca acest lucru, atita timp cit sintem psihomotor normali, mintea o avem. Dar lenea? Atita timp cit ducem lingura la gura, inseamna ca ne functioneaza creierul.
- Trebuie sa ai si ce sa spui.
- Se exerseaza. Totul e sa vrei. Sigur ca pentru anumite categorii de oameni, care au fost dezobisnuiti sa gindeasca liber, e o mica problema, dar se poate exersa. Macar sa incepem cu ceva. Acest ceva este vointa. Exista in noi dorinta de a aparea civilizat, respect pentru colegi, prieteni, iubita. Pasiunea intr-o casnicie acolo moare: cind intervine rutina. Unii divorteaza pentru ca nu se mai iubesc. De ce? Pentru ca fac la aceeasi toaleta, pentru ca el nu se mai barbiereste, ea si-a lasat burta si il trateaza ca pe copilul ei: "Hai mamicule, hai, ai baut lapticul? Ia pachetelul si du-te la serviciu. El vine acasa si ea numai ca nu-l sterge la fund. Asta nu mai e nevasta, e mama. El devine "cel care aduce bani in casa". "Pai si dragoste cu cine face?" "Are el pe altcineva!" "Si ea?" "Si ea". Cind se duce la ala se rujeaza, isi pune un corset sa nu se mai vada. De ce asa, cind putem sa avem aceasta grija de noi si de cei din jur? Este o delasare pentru ca te-ai vazut cu sacii in car.
- Spectatorii vor putea remarca ceva in evolutia actorilor dupa aceste cursuri?
- Acest proiect l-am inceput de citiva ani in Bucuresti. Acolo am lansat ideea in doua cluburi: "Cafe-Deco", o ceainarie cafenea a lui Dan Chisu, si am pregatit oameni pentru clubul lui. Am inceput cu 40 de studenti la arta dramatica, din care au ramas patru.
- De ce?
- E greu pentru toti cei care nu pun mina pe o carte, nu stiu sa vorbeasca corect romaneste. O parte din cei 40 s-au autoexclus pentru ca nu stiu sa vorbeasca corect romaneste. Faceau dezacorduri intre subiect si predicat si erau admisi la arta dramatica.
- Si totusi erau studenti la arta dramatica?
- Da. Aceasta este situatia la noi. E grav. Ce scoala se face! Altii s-au exclus pentru ca nu aveau simtul observatiei si imaginatie. Lucrurile pe care le povestesti, ca sa capete umor, trebuie sa le rotunjesti, sa gasesti lucrurile ciudate. Unii nu aveau curaj, unii se blocau. In mod secial cei care se pregatesc pentru a aparea pe scena, in show-uri televizate sau politicienii. Orice esti ai nevoie sa stii sa vorbesti. Oricind este nevoie si de putin umor pentru a relaxa o situatie. Al doilea club a fost "La scena", unde am facut multe reprezentatii in care am aparut si eu, iar procesul continua. Eu le-am aratat colegilor mei de aici, din teatru, ca se poate, ca este la indemina oricui care poate dezvolta coerent o idee.
"Am ajuns o tara de "becali"!"
- Ei ne vor putea oferi show-uri de acest gen la Braila?
- La sfirsitul acestei saptamini avem o mica reprezentatie de ordine interioara la care filmam ca sa se vada si ei. Acum sint in crestere si numai de ei depinde daca vor merge mai departe sau nu. Aceasta inseamna exercitii. Sint carti, care se gasesc acum in librarii, care te pot ajuta, desi par niste prostii. Ele spun lucruri pe care le stii, dar pe care le-ai uitat sau nu le practici. Toate se bazeaza pe observatii pertinente pe care le-a facut cineva. E vorba de lucrurile de bun simt: sa deschidem usa unei doamne sau domnisoare, sa nu ne imbulzim noi, sa-i deschizi portiera in propria masina doamnei sau domnisoarei pe care o inviti. S-au pierdut aceste lucruri, dar sint de bun simt, mi se par normale. Trebuie sa citim intr-o carte asta? "I-auzi mai, trebuie sa dai buna ziua de cite ori vezi o doamna! ce au innebunit astia? O data ajunge! I-am dat luna trecuta! Pai ce, in fiecare zi?" Nu scuipa din Mercedesul personal si nu arunca mucurile de tigara drept pe parbrizul altui Mercedes din spate. Asta se intimpla in lumea reala. Oare cite carti trebuie sa citim? Am ajuns o tara de "becali"! Dar cineva trebuie sa ne trezeasca nitel spiritul.
- O reprezentatie cu public va fi?
- Cu public am propus, intr-o alta zi, pe 7 mai. Pe 8 oricum va invit la pizzeria "Bella Italia" unde voi face stad-up cu colegul meu Razvan Vasilescu de la "Bulandra". Eu chiar improvizez, iar el a adaptat niste monoloage. Acest spectacol este demonstrativ pentru cei care doresc sa-si imbunatateasca stilul de a gindi si de a vorbi. Timpul a fost scurt, cantitatea de informatie este foarte mare. Ei au primit-o, insa in functie de capacitatea creierelor lor vor necesita un timp ca sa se decanteze totul.
- Cu citi actori ati lucrat?
- Am inceput cu 14 si au mai ramas opt, dar aici vorbim de profesionisti, nu de studenti, cum au fost la cluburi. Acum facultatea nu mai cerne valorile si dupa ce termina facultatea vor da cu capul de zid. Cine vrea sa aiba prosti sau netalentati? Tineretea trece si ar trebui sa se trezeasca toti, si tinerii, si batrinii. Teatrul devine din ce in ce mai independent. Cit sa te rogi de Primarie sa-ti dea bani? Trebuie sa faci ceva pe cont propriu. Singurul lucru pe care noi putem sa-l facem este sa ne vindem spiritul si, slava Domnului, unii au insa unii dorm, si daca dormi, nu prea faci glume.
Radu Gheorghe a absolvit Universitatea de Teatru si Film Bucuresti, clasa de actorie, profesor Sanda Manu. A absolvit si cursurile de pantomima si music-hall ale aceleiasi universitati si a urmat cursuri de vioara, timp de 12 ani. A debutat in "Ferma" de Eugene O?Neill, a jucat in zeci de spectacole si filme. Unul dintre cele mai noi spectacole in care joaca si pe care l-au vazut si brailenii pe 27 martie, este "Ludwig, Nicolo & Jo". Are abilitati din domenii foarte diferite, care pot crea o imagine asupra complexitatii personalitatii sale: pantomima, stand-up, vioara, chitara, pian, flaut,
inot, caiac, wind-surf, tenis, ski, patinaj, calarie.
In urma cu doi ani a demarat proiectul "Stand-up Comedy", invatind actorii sa devina mai buni, dezvaluindu-si secretele. Pentru ca in acest proiect a fost inclusa si Braila, datorita conducerii teatrului, a directorului artistic Liliana Ghita, ni s-a oferit ocazia de a discuta despre acest lucru cu unul dintre marii actori ai tarii.
"Trebuie sa invatam si noi repede sa gindim pozitiv"
- Care este motivul prezentei dumneavoastra in teatru?
- Este o actiune de ordine interioara, un curs suplimentar, facultativ, pe care il fac cu actorii teatrului cu tema "Stand-up Comedy". Improvizatie verbala, libera, fara un text in prealabil invatat. Nu este primul curs de acest fel, am mai fost la teatrul "Bacovia" din Bacau, in cadrul galei "Star". Acum, actiunea este independenta de festival. Ne-am inteles asupra acestei actiuni cind am venit cu spectacolul "Ludwig, Nicolo & Jo", cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului. Acum am gasit timp si intelegere din partea actorilor si a existat disponibilitate din partea tuturor pentru zece zile. Nu au venit toti actorii, numai cei care s-au declarat interesati de acest gen de show. Stad-up comedy este o pregatire individuala, noi o facem in grup ca sa cistigam timp, pe parcursul a zece zile. Actorii trebuie sa dobindeasca increderea in sine ca pot urca pe o scena si fara sa aiba un text invatat in prealabil, ca pot declama un monolog. Ei trebuie sa dezvolte un subiect coerent, corect gramatical si cu umor.
- Credeti ca vor reusi? In Romania sint foarte putini actori care reusesc asta.
- Noi sintem profesionisti. Fiecare, in mod individual, cu propria lui personalitate si minte, va hotari daca poate. Eu cred ca oricine poate, trebuie numai sa vrea. Aici cu vrutul este o inertie a trecutului. Sintem mai repede dispusi sa spunem nu la ceva care ne ajuta, decit sa spunem da. Vechiul sistem era restrictiv in multe privinte si lumea intii spunea nu. Plecind de la alimente, care nu erau. Aceasta atitudine s-a transmis, in timp ce la altii nu exista asa ceva. Cei care gindesc pozitiv au succes si trebuie sa invatam si noi repede sa gindim pozitiv, pentru ca intram intr-o lume in care a gindi pozitiv este un deziderat pentru insasi viata noastra. De exemplu, de o luna de zile e o mare vilva ca vin apele. Inca mai vezi domni, fosti tovarasi, care spun cu seninatate: "Ne-au surprins apele! Da' chiar asa, sa vina apele peste noi? Noi nu stiam! Am facut un dig de 20 de centimetri si apa a venit de 30. Chiar asa, nu ne asculta?" Si in acest gen de instructie eu nu fac altceva decit sa deschid si sa repornesc niste motorase ale propriului nostru creier sa functioneze. E un gen de show care nu e numai pentru actori. Oricine are creier si oricine are o viata are ce povesti interesant. Aici nu se cere talent. Ce talent sa ai? Vorbesc in picioare, iau un subiect, il dezvolt, trebuie sa-mi mearga creierul, sa gasesc subiectul interesant pentru toti. Nu povestesc doar viata mea. Ce din subiectul pe care il dezvolt e de interes general? Prin ris incercam sa indreptam. Daca ne blocam pe plins, plingem toti ca vin apele si ne inecam. Al doilea cuvint de aur in acest work-shop este comunicarea. Aceasta nu tine nici de nervi, nici de impunere, ci de comunicare. Ceea ce vreau sa spun sa inteleaga partenerul meu de discutie sau publicul. Comunicarea e un cuvint de aur, dar pentru a te face inteles trebuie sa inveti sa vorbesti.
"Anumite categorii de oameni, care au fost dezobisnuiti sa gindeasca liber"
- Adica noi nu stim sa vorbim?
- Se pare ca nu. Foarte multi dintre noi nu stiu sa vorbeasca, desi e la indemina oricui. Vorbim neglijent. Citi de "deci" la inceputul unei discutii nu folosesc domnii care apar pe sticla, persoane publice sau nu. "Deci" inseamna concluzia unor chestiuni deja amintite. Cum poate sa fie concluzia la inceputul disertatiei? Uneori devine obsedant si obositor cind oameni de televiziune umplu golurile dintre fraze cu "a"-uri interminabile. Nu ai ce sa spui, taci. Or, aceste lucruri poti sa le controlezi, sa le corectezi, daca devii constient de ele. Toata lumea poate sa faca acest lucru, atita timp cit sintem psihomotor normali, mintea o avem. Dar lenea? Atita timp cit ducem lingura la gura, inseamna ca ne functioneaza creierul.
- Trebuie sa ai si ce sa spui.
- Se exerseaza. Totul e sa vrei. Sigur ca pentru anumite categorii de oameni, care au fost dezobisnuiti sa gindeasca liber, e o mica problema, dar se poate exersa. Macar sa incepem cu ceva. Acest ceva este vointa. Exista in noi dorinta de a aparea civilizat, respect pentru colegi, prieteni, iubita. Pasiunea intr-o casnicie acolo moare: cind intervine rutina. Unii divorteaza pentru ca nu se mai iubesc. De ce? Pentru ca fac la aceeasi toaleta, pentru ca el nu se mai barbiereste, ea si-a lasat burta si il trateaza ca pe copilul ei: "Hai mamicule, hai, ai baut lapticul? Ia pachetelul si du-te la serviciu. El vine acasa si ea numai ca nu-l sterge la fund. Asta nu mai e nevasta, e mama. El devine "cel care aduce bani in casa". "Pai si dragoste cu cine face?" "Are el pe altcineva!" "Si ea?" "Si ea". Cind se duce la ala se rujeaza, isi pune un corset sa nu se mai vada. De ce asa, cind putem sa avem aceasta grija de noi si de cei din jur? Este o delasare pentru ca te-ai vazut cu sacii in car.
- Spectatorii vor putea remarca ceva in evolutia actorilor dupa aceste cursuri?
- Acest proiect l-am inceput de citiva ani in Bucuresti. Acolo am lansat ideea in doua cluburi: "Cafe-Deco", o ceainarie cafenea a lui Dan Chisu, si am pregatit oameni pentru clubul lui. Am inceput cu 40 de studenti la arta dramatica, din care au ramas patru.
- De ce?
- E greu pentru toti cei care nu pun mina pe o carte, nu stiu sa vorbeasca corect romaneste. O parte din cei 40 s-au autoexclus pentru ca nu stiu sa vorbeasca corect romaneste. Faceau dezacorduri intre subiect si predicat si erau admisi la arta dramatica.
- Si totusi erau studenti la arta dramatica?
- Da. Aceasta este situatia la noi. E grav. Ce scoala se face! Altii s-au exclus pentru ca nu aveau simtul observatiei si imaginatie. Lucrurile pe care le povestesti, ca sa capete umor, trebuie sa le rotunjesti, sa gasesti lucrurile ciudate. Unii nu aveau curaj, unii se blocau. In mod secial cei care se pregatesc pentru a aparea pe scena, in show-uri televizate sau politicienii. Orice esti ai nevoie sa stii sa vorbesti. Oricind este nevoie si de putin umor pentru a relaxa o situatie. Al doilea club a fost "La scena", unde am facut multe reprezentatii in care am aparut si eu, iar procesul continua. Eu le-am aratat colegilor mei de aici, din teatru, ca se poate, ca este la indemina oricui care poate dezvolta coerent o idee.
"Am ajuns o tara de "becali"!"
- Ei ne vor putea oferi show-uri de acest gen la Braila?
- La sfirsitul acestei saptamini avem o mica reprezentatie de ordine interioara la care filmam ca sa se vada si ei. Acum sint in crestere si numai de ei depinde daca vor merge mai departe sau nu. Aceasta inseamna exercitii. Sint carti, care se gasesc acum in librarii, care te pot ajuta, desi par niste prostii. Ele spun lucruri pe care le stii, dar pe care le-ai uitat sau nu le practici. Toate se bazeaza pe observatii pertinente pe care le-a facut cineva. E vorba de lucrurile de bun simt: sa deschidem usa unei doamne sau domnisoare, sa nu ne imbulzim noi, sa-i deschizi portiera in propria masina doamnei sau domnisoarei pe care o inviti. S-au pierdut aceste lucruri, dar sint de bun simt, mi se par normale. Trebuie sa citim intr-o carte asta? "I-auzi mai, trebuie sa dai buna ziua de cite ori vezi o doamna! ce au innebunit astia? O data ajunge! I-am dat luna trecuta! Pai ce, in fiecare zi?" Nu scuipa din Mercedesul personal si nu arunca mucurile de tigara drept pe parbrizul altui Mercedes din spate. Asta se intimpla in lumea reala. Oare cite carti trebuie sa citim? Am ajuns o tara de "becali"! Dar cineva trebuie sa ne trezeasca nitel spiritul.
- O reprezentatie cu public va fi?
- Cu public am propus, intr-o alta zi, pe 7 mai. Pe 8 oricum va invit la pizzeria "Bella Italia" unde voi face stad-up cu colegul meu Razvan Vasilescu de la "Bulandra". Eu chiar improvizez, iar el a adaptat niste monoloage. Acest spectacol este demonstrativ pentru cei care doresc sa-si imbunatateasca stilul de a gindi si de a vorbi. Timpul a fost scurt, cantitatea de informatie este foarte mare. Ei au primit-o, insa in functie de capacitatea creierelor lor vor necesita un timp ca sa se decanteze totul.
- Cu citi actori ati lucrat?
- Am inceput cu 14 si au mai ramas opt, dar aici vorbim de profesionisti, nu de studenti, cum au fost la cluburi. Acum facultatea nu mai cerne valorile si dupa ce termina facultatea vor da cu capul de zid. Cine vrea sa aiba prosti sau netalentati? Tineretea trece si ar trebui sa se trezeasca toti, si tinerii, si batrinii. Teatrul devine din ce in ce mai independent. Cit sa te rogi de Primarie sa-ti dea bani? Trebuie sa faci ceva pe cont propriu. Singurul lucru pe care noi putem sa-l facem este sa ne vindem spiritul si, slava Domnului, unii au insa unii dorm, si daca dormi, nu prea faci glume.
