Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Singurătatea statului şi greaţa de a fi român

În faţa lor, câteva plutoane de militari stau aliniate, iar pe o latură a pieţei reprezentanţii partidelor politice au pregătite coroane de flori ce urmează să fie depuse la bustul domnitorului Cuza. Începe ceremonialul. Prefectul, primarul şi comandantul Garnizoanei ţin discursuri, preoţii oficiază o slujbă, militarii defilează, veteranii şi partidele depun coroanele de flori. În final, fanfara militară înviorează un pic atmosfera.

În esenţă, manifestarea de anul acesta s-a deosebit de cele din anii trecuţi doar prin faptul că nu s-a mai organizat la Cimitirul Eroilor, ci în faţa Palatului Administrativ. În rest, programul a fost cam la fel şi, tot ca de obicei, în afară de oficialităţi, foarte puţini brăileni au ţinut să asiste la ceremonie. Câţiva trecători s-au lăsat învinşi de curiozitate şi s-au oprit să vadă ce se întâmplă. Privită în ansamblu, această lipsă a publicului a insinuat în esenţa manifestării elemente de teatru al absurdului, în care discursurile oficialilor au sunat doar pentru propriile urechi, iar paşii de defilare şi-au pierdut ecourile spre nicăieri. Este o constantă, de mult timp, absenţa maselor largi de cetăţeni de la manifestările dedicate statului şi simbolurilor naţionale, fie că este vorba despre Ziua Armatei, Ziua Imnului, Ziua Drapelului, Ziua Eroilor sau alte astfel de sărbători, în care tot românul ar fi trebuit să-şi regăsească în forul interior un cât de mic filon al apartenenţei la o naţiune organizată statal. Statul român se găseşte din ce în ce mai singur în relaţia cu proprii cetăţeni! Şi cum ar putea să fie altfel, când, în realitatea de zi cu zi, statul face sluj în faţa corupţilor care îi fură pe faţă resursele, iar pe cetăţenii contribuabili îi umileşte abandonându-i în nesfârşitele tentacule ale caracatiţei birocratice?! Cum ar putea fi altfel când Justiţia face sluj în faţa infractorilor, iar politicienii ajung în vârful puterii urcând pe trepte clădite numai din minciuni şi promisiuni deşarte?! Degringolada de acum în gestionarea crizei gripei porcine, dar şi spectacolul penibil al ping-pongului jucat de Preşedinte şi Parlament în numirea Guvernului, când drujba crizei economice stă să cadă peste grumazul vlăguit al poporului, definesc cu o precizie cinică, în termeni de axiomă matematică, mizeria în care se zbate statul român. Şi ne arată de ce nu au românii niciun chef să se ridice în picioare şi să ducă mâna la inimă atunci când aud imnul naţional, aşa cum fac, cu un gest aproape reflex, reprezentanţii altor naţii, cum ar fi americanii, de exemplu!




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii