Mergi la conţinutul principal

Sindicalistul de la CET a iesit din greva foamei

Dupa aproape 34 de ore de greva a foamei, Gheorghita Pirlog, liderul sindical de la "CET" a anuntat incetarea masurii de protest. El spune ca a luat aceasta decizie in urma discutiilor de ieri cu administratia in prezenta reprezentantului municipalitatii, in care s-a profilat o solutie de compromis, ce conduce in mod sigur la incheierea noului Contract Colectiv de Munca pe unitate. "Negocierile au fost demarate in jurul orei 14.00 asa cum se anuntase, iar discutiile au mers foarte bine, cu atit mai mult cu cit a fost prezent si viceprimarul Stanel Necula din partea autoritatii locale. Atit noi, sindicatele, cit si administratia ne-am revizuit cererile, respectiv oferta, pe partea de cresteri salariale si s-a ajuns la o solutie de compromis. Acum (ora 17.00 - n.r.) discutiile sint pe final si astept semnarea procesului-verbal de sedinta, context in care miine (azi - n.r.) va putea fi parafat si CCM 2008 - 2009. In acest context renunt la continuarea protestului", a spus sursa citata, evitind totusi sa dea mai multe detalii cu privire la cuantumul final al cresterii salariale asupra caruia partile au convenit.
Reamintim ca marti dimineata, liderul Sindicatului Liber CET a intrat in greva foamei, in semn de protest fata de blocarea negocierilor cu administratia legate de continutul noului Contract Colectiv de Munca pe unitate. "Pentru a evita oprirea sistemului de incalzire centralizat din cauza declansarii conflictului de interese urmare a nesemnarii CCM pe unitate 2008 - 2009 cu implicatii si urmari care nu se pot cuantifica, iar populatia - 19.300 de apartamente racordate la sistem - sa ramina fara caldura si apa calda in pragul Sarbatorilor de Iarna, totodata afectind si veniturile salariatilor CET, consider ca este necesara sacrificarea unui singur om: liderul de sindicat. (...) Singura solutie este un gest extrem, pentru a atrage atentia", declara Pirlog inainte de declansarea protestului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro