Mergi la conţinutul principal

Sindicalistii braileni pornesc la lupta

Reprezentantii sindicatelor semnatare a "Petitiei celor 24" au hotarit ieri, la finele intilnirii cu factorii decizionali locali, ca vor continua seria actiunilor de protest asa cum au stabilit initial. Sindicalistii au remis in acest sens o adresa catre Primarie prin care informeaza cu privire la programul manifestarilor de protest: in saptamina 28 mai - 1 iunie, zilnic, in intervalul orar 9.30 - 12.30, circa 150 - 200 de persoane vor picheta Palatul Administrativ pentru ca luni 4 iunie, cu incepere de la ora 10.30, circa 2.000 de sindicalisti sa participe la un miting tot pe platoul din Piata Independentei. Revendicarile ramin exact acelea mentionate in petitia comuna semnata de 24 de lideri sindicali si transmisa la jumatatea acestei luni in atentia Primariei, Prefecturii, Consiliului Judetean, partidelor politice si parlamentarilor de Braila.
Decizia continuarii programului de manifestari de protest a fost luata in contextul in care intilnirea de ieri cu reprezentantii factorilor decizionali locali, in speta primarul Constantin Cibu, prefectul Nicolae Mitroi, subprefectul Dumitru Popa, presedintele CJ Gheorghe Stancu, vicele CJ Niculina Moisescu si deputatii Mihai Tudose (PSD) si Horia Vasioiu (PD), organizata de catre Prefectura, nu a dus, spun liderii de sindicat, la solutionarea macar in parte a revendicarilor formulate. Mai mult discutiile intre sindicate si autoritati au debutat intr-o atmosfera de maxima incordare in contextul in care reprezentantii administratiei locale si-au manifestat nemultumirea cu privire la tonul utilizat de petitionari, precum si modul de redactare a adresei comune.

"Problemele enuntate nu sint de ordin sindical"

Fiecare dintre oficialitatile locale si-a inceput discursul prin a puncta ca petitia nu cuprinde revendicari sindicale ci un program politic. "Modul in care v-ati adresat este nepotrivit, iar problemele enuntate aici nu sint de ordin sindical. Apreciem insa interesul dumneavoastra fata de modul cum se desfasoara activitatea de administrare locala", a spus prefectul Nicolae Mitroi. "Am ramas profund surprins si nemultumit fata de tonul ultimativ folosit in petitie, ca sa nu mai spun ca acestea nu sint revendicari sindicale ci un program politic, iar legile tarii nu induc ideea ca sindicatele pot sa faca programe politice si sa amestece puterile in stat", a punctat la rindu-i deputatul democrat Horia Vasioiu. Nici primarul Constantin Cibu nu a trecut cu vederea aceste aspecte subliniind ca administratia locala nu a "dormit in bocanci" asa cum razbate din materialul redactat de sindicate. "Cearta, dupa parerea mea, ar trebui sa o aveti cu patronatul nu cu noi (...) si nu am venit aici sa fim pusi la perete. Ati terminat de rezolvat toate problemele cu care va confruntati in unitatile de unde veniti? Pentru ca sint puncte enuntate aici care nu tin de autoritatile locale. Sindicatele au profitat intotdeauna de faptul ca exista discordie si vin cu actiunile lor sa accentueze aceasta stare. In actul enuntat de dumneavoastra faceti acuzatii grave si majoritatea nu stau in picioare si vom discuta despre fiecare in parte", a spus Constantin Cibu. Toate aceste reprosuri nu au fost trecute cu vederea de sindicalisti care au taxat ca deplasata interventia oficialilor, menita sa accentueze si mai mult starea de tensiune din sala. Abia interventia subprefectului Popa a calmat spiritele si a favorizat demararea unui dialog intre sindicalisti si oficiali.

"Cibu este un tradator!"

Atit primarul cit si presedintele CJ au explicat sindicalistilor ca o parte dintre problemele enuntate in petitie, cu referire la starea drumurilor din municipiu sau judet, curatenia pe spatiile publice, extinderea retelei de canalizare in oras, reabilitarea unor obiective cu potential turistic, fie au fost deja rezolvate, fie sint in derulare proiecte de investitii, ori urmeaza a fi solutionate prin accesarea unor fonduri europene. Dupa ce si-au expus punctele de vedere, rind pe rind oficialii locali au parasit sedinta motivind ca au alte intilniri importante pe care le-au aminat pentru a participa la aceste discutii, mai putin primarul Cosntantin Cibu, care pur si simplu a plecat, in sala raminind doar cei doi parlamentari si subprefectul Popa care si-au notat punctual probleme expuse. Incidentul nu a fost trecut cu vederea de sindicalisti, care i-au criticat dur pe Stancu si Mitroi, dar mai ales pe edilul sef: "Este clar nesimtire si sfidare la adresa sindicatelor. Cibu este un tradator si a plecat cind urmau a fi luate in discutie si alte probleme importante cum e transportul in comun, de exemplu", a rabufnit liderul Sindicatului "Metal 94", Constantin Iarca. Dupa alte citeva ore de discutii la care au participat parlamentarii Vasioiu si Tudose, iar liderii sindicali si-au expus pe rind problemele pentru care solicita sprijin in vederea solutionarii, acestia din urma au concluzionat ca lucrurile nu vor ramine doar la stadiul de discutii si ca vor formula informari pe cazuri punctuale si detaliate catre parlamentari. Mai mult au hotarit sa continue seria actiunilor de protest, prin organizare de pichetari si a unui miting.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro