Mergi la conţinutul principal

Simionescu vrea ca paza în şcoli să fie întărită

Conflictele violente între elevi au ajuns o sursă de îngrijorare şi pentru primarul municipiului, Aurel Simionescu. Deşi majoritatea unităţilor de învăţământ sunt asigurate cu pază proprie ori mixtă, edilul atrage atenţia asupra împrejurimilor şcolilor, acolo unde se întâmplă, de fapt, sclandalurile.
Simionescu consideră că măsurile de siguranţă existente în unităţile aflate în subordinea Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) nu sunt suficiente, iar cea mai bună soluţie ar fi paza sporită atât în clădiri, curţi, cât şi în proximitatea locaţiilor şcolare. "Nu au apărut foarte multe probleme în şcoală. Problema este când elevii ies de la şcoală (...). Au diverse tipuri de altercaţii. De la simple vorbe până la agresiuni fizice. Eu am cerut să mi se facă o situaţie pe municipiu. În şcoală, cei mai mulţi şi-au instalat diverse tipuri de monitorizare a ceea ce se întâmplă. Cum majoritatea învaţă dimineaţa, lucrurile astea sunt sub un relativ control. Noi generic numim «siguranţă în şcoli», dar de regulă în şcoli, în afara altercaţiilor copilăreşti pe care le-am avut şi noi la vremea respectivă, nu sunt lucruri extrem de relevante. Cu certitudine nu poţi să ştii tot ce se întâmplă în clasă, între ei. Chiar dacă avem un paznic plătit, nu poate interveni în fiecare clasă să vadă ce se întâmplă. Eu cred că mai degrabă trebuie să întărim ceea ce înseamnă perimetrul şcolilor respective. De asta am discutat şi aştept să mi se prezinte un plan. Între Poliţia Locală, Poliţia Naţională şi Jandarmerie există o împărţire pe zone, care înseamnă inclusiv supraveghere zonă şcolară. La intrare, dar în special la ieşirea de la ore, când au loc de regulă aceste altercaţii mi-ar trebui mai multă patrulare, mai mulţi oameni de ordine din instituţiile respective, care să descurajeze astfel de abordări din partea unora", a declarat Simionescu în conferinţa de presă de ieri.

"99% dintre şcolile şi liceele din municipiu au pază"

Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) susţine că mai toate şcolile şi liceele din municipiu sunt asigurate cu pază, iar în judeţ sunt doar câteva unităţi de învăţământ fără paznic. "Referitor la activităţile desfăşurate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila în colaborare cu alte instituţii, privind derularea în condiţii de siguranţă a noului an şcolar 2015 - 2016, vă informăm că la nivelul judeţului Brăila sunt asigurate cu pază 102 unităţi de învăţământ, din care 60 în mediul urban şi 42 în mediul rural. Din numărul total, 42 de unităţi şcolare au pază proprie, 33 fiind în mediul urban şi nouă în mediul rural. Există şi pază mixtă în 50 de unităţi şcolare, 18 aflându-se în mediul urban, iar 32 în mediul rural. La Bărăganu, Ulmu, Dudeşti, Siliştea şi alte câteva localităţi nu există şcoli cu pază, din păcate. În municipiu, vă pot spune că 99% dintre şcoli şi licee au pază", ne-a precizat inspector şcolar Dan Gheorghiţă, purtătorul de cuvânt al IŞJ Brăila.
De asemenea, au fost montate sisteme de supraveghere video în 37 de unităţi şcolare din mediul urban şi 55 din mediul rural. În zonele din apropierea şcolilor din municipiu există camere video care transmit în timp real imagini la Poliţia Locală şi la Centrul Operaţional din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean. În acest mod, lucrătorii de la Ordine Publică pot interveni rapid în aplanarea conflictelor stradale.
Subiectul unităţilor de învăţământ fără pază a fost atins şi de primarul Simionescu, acesta spunând că, la nivelul autorităţilor locale, se caută o soluţie pentru asigurarea cu pază a acestora. "Sunt unele şcoli care îşi permit să angajeze paznic pe costul standard pe elev, în timp ce sunt alte şcoli care nu au din ce să îşi plătească lumina, căldura şi gazul. Am avut o întâlnire cu directorii, la început de an, a participat şi domnul Viorel Mortu. Le-am atras atenţia că noi, de câţiva ani buni, facem un fel de haiducie. Luăm de la cei bogaţi şi dăm la cei săraci. Cei «bogaţi» sunt şcolile unde există 27 - 30 de copii în clasă, iar ceilalţi, care sunt cu venituri mai puţine, au un număr redus de copii în toată şcoala", a mai declarat sursa citată.

Se consumă sau nu droguri în şcoli?

Primarul Aurel Simionescu a dezvoltat, tot în cadrul conferinţei de ieri, şi un subiect "tabu", cel al consumului de etnobotanice în rândul elevilor. Acesta a declarat că deşi magazinele care comercializau substanţe interzise au fost închise, consumatorii îşi pot comanda pe internet halucinogene.
"Din ce ştiu eu, la modul oficial şi semioficial, nu există magazine care să desfacă astfel de substanţe. Se pare, însă, că achiziţionarea de astfel de substanţe funcţionează pe internet. Mai există de asemenea piaţa neagră, care e greu de controlat. Aşa apar semnalele despre care vorbim", a spus acesta.
Deşi, cel mai probabil, directorii unităţilor de învăţământ nu raportează cazurile de consum al substanţelor interzise, Simionescu e conştient că acestea există. "Păi, nu le raportează. Probabil spun că i s-a făcut rău copilului că nu a mâncat de dimineaţă", a conchis edilul.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro