Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Simionescu va afla peste un an ce a lasat fostul primar Cibu in urma

Primarul municipiului, Aurel Simionescu, este nemultumit de faptul ca va trebui sa astepte pina la mijlocul lui 2009, ca sa afle in ce situatie financiara a preluat Primaria, in vara acestui an. Imediat dupa ce s-a instalat in functie, Simionescu a anuntat ca va cere un audit al Curtii de Conturi, pentru a sti exact ce a preluat in iulie 2008 si daca este ceva in neregula, sa se stie clar a cui este raspunderea, insa se pare ca nu va avea posibilitatea sa afle nimic concret, pina peste un an. Simionescu ne-a explicat ca a facut solicitarea oficiala, in scris, catre Camera de Conturi Braila si a primit un raspuns negativ din partea Curtii de Conturi Bucuresti, cu o explicatie foarte concisa: nu sint destui inspectori, ca sa se faca verificari in afara celor anuale, planificate. Edilul-sef a precizat ca in aceste zile, se face controlul Curtii de Conturi, planificat pe anul 2007 la Primaria municipiului Braila, ceea ce nu-i va folosi prea mult, pentru ca nu va afla ceea ce-l intereseaza: "Nu este suficient, pentru ca eu voiam un control care sa vizeze perioada de pina in iunie 2008, sa vedem unde sintem. Eu nu am zis ca o sa fie de bine sau o sa fie de rau, am spus sa vedem de unde pornim. In conditiile date, voi afla daca sint observatii pentru ce s-a intimplat in Primarie pina in mai 2008, abia in iulie 2009... Este greu ca dupa un an de zile, daca ceva nu este in regula, sa indrepti acel ceva si cred ca din punctul asta de vedere, toate institutiile noastre de control ar trebui sa joace mai mult un rol preventiv, deci sa faca mai mult actiune antefactum cum se spune, inainte de a se intimpla ceva, decit postfactum, pentru ca dupa ce s-a spart ulciorul, e mai complicat sa-l lipesti. Pentru 2005, 2006 sint facute procese-verbale si sint observatii care unele au fost insusite, altele nu, sint lucruri care s-au spus in 2006, s-au spus in 2007, probabil se vor spune si in 2008 de catre cei de la Curtea de Conturi si care au ramas in suspans... Vreau sa stiu niste lucruri, pentru ca, de exemplu, sint procese-verbale ale Curtii de Conturi care vorbesc despre hotariri de Consiliu care ar fi trebuit sa fie mai clare, mai bine date vizavi de faptul ca nu am administrare la teatru, sau ca la Piata nu sint date terenurile din spatiu in administrarea Pietei. Sint chestiuni formulate pe procesele-verbale ale Curtii de Conturi la modul “si Consiliul Local este vinovat si Primaria este vinovata pentru ca...”. Si atunci trebuie ca, intr-un fel, sa stingem astfel de lucruri, pentru ca daca eu le duc din an in an si in fiecare an Curtea constata aceste lucruri, iar eu, ca primar, spun ca nu are dreptate, la un moment dat lucrurile pot capata o alta turnura. Asa se intimpla acum cu cei de la “Eco”, cu salubritatea, la care patru ani de zile nu am vrut sa platim niste bani, ne-am judecat, ne-am tot certat, pina cind ajungem la un final in care nu este cale de intors si se face blocare de conturi".
In ceea ce-l priveste, fostul edil-sef, liberalul Constantin Cibu, a precizat ca nu se teme de posibilitatea ca s-ar putea descoperi nereguli in legatura cu activitatea Primariei, pe perioada mandatului sau: "Nu este nici un pericol, dimpotriva, se vor gasi niste bani multi lasati pe rezerva bugetara. Noi nu am primit asa-zisa descarcare de gestiune pe anul 2006 din cauza unui atac in instanta a doamnei director Draghincescu in legatura cu Piata Concordia. Normal, acest audit pentru 2006 trebuia incheiat. Intotdeauna se face la un an, la un an si jumatate auditul, aceasta descarcare de gestiune. Noua nu are de ce sa ne fie teama, nu exista nici un fel de smecherie facuta, banii au fost cheltuiti conform legislatiei in vigoare".




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii