Mergi la conţinutul principal

Simionescu, Necula şi Drăghincescu, urmăriţi penal

* plângerile penale au fost făcute de revendicatorul terenului de 235 mp din Concordia, Constantin Ţigău, vecin în indiviziune cu Simion Cloşcă * principala acuzaţie la care învinuiţii trebuie să răspundă o reprezintă abuzul în serviciu şi nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti * "Nu am crezut că mizeriile vor ajunge într-o asemenea etapă", a comentat viceprimarul Stănel Necula * primarul a fost extrem de rezervat în declaraţii

Mafia imobiliară care a spoliat, rând pe rând, bucăţi de teren din piaţa Concordia cu tot cu bunurile publice aflate pe acestea a înregistrat o nouă victorie împotriva reprezentanţilor autorităţii locale. Ceea ce părea iniţial o glumă, cel mult proastă - plângeri penale iniţiate de Constantin Ţigău, ca revendicator al terenului de 235 mp -, s-a transformat zilele trecute într-o chestie serioasă, care miroase urât. Astfel, la propunerea Poliţiei, Parchetul a dat undă verde începerii urmăririi penale împotriva personajelor cheie în povestea Concordia, care au încercat protejarea domeniului public. Lista asupra cărora Parchetul Brăila şi-a dat avizul pentru începerea urmăririi penale îl are în frunte pe primarul municipiului, Aurel Simionescu, secondat de viceprimarul Stănel Necula, apoi directorul Direcţiei Administraţia Pieţelor şi Târgurilor (DAPT) Brăila, Simona Drăghincescu plus alte trei persoane care au făcut parte din comisia de predare a terenului de 235 mp din Concordia. Ca şi în cazul primei etape de cercetare prealabilă a plângerii penale, când Poliţia s-a mişcat suspect de rapid, şi decizia Parchetului a venit în regim de urgenţă, la fel ca şi judecata procesului care l-a împroprietărit pe Ţigău. Principala acuzaţie are legătură directă cu procedura de predare a ultimului lot de teren din piaţă, în sensul că Ţigău s-a plâns că i s-ar fi băgat sistematic beţe-n roate în demersul său de a-şi reîntregi proprietatea. Reamintim că Ţigău şi-a obţinut terenul în instanţă în urma unui proces care a durat doar 8 luni cu tot cu vacanţa judecătorească şi greva magistraţilor, ceea ce este un record cel puţin interesant.

Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor

La aproximativ o lună distanţă de la formularea plângerilor penale de către Constantin Ţigău, revendicatorul terenului în suprafaţă de 235 mp din Concordia, a fost finalizată procedura premergătoare de cercetare a veridicităţii şi temeiniciei acuzaţiilor aduse de petent. Într-un ritm de-a dreptul ameţitor, necaracteristic organelor de cercetare penală, s-a ajuns la un prim verdict în sensul că Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila a avizat favorabil începerea urmăririi penale împotriva a şase persoane din aparatul administrativ local, împotriva cărora Ţigău se îndreptase cu plângeri. O astfel de rezoluţie stupefiantă vine să arunce o umbră de neîncredere asupra unor personaje importante în ecuaţia "Concordia", întrucât ar putea acredita ideea că "dom'le, o fi vreun sâmbure de adevăr în acuzaţiile lui Ţigău de-a fost de acord Parchetul cu începerea urmăririi penale". De asemenea, o trecere în revistă a "învinuiţilor" atrage atenţia imediat opiniei publice pentru că este vorba despre edilul-şef Aurel Simionescu, viceprimarul Stănel Necula, din partea DAPT - şeful instituţiei, Simona Drăghincescu şi subalterna acesteia, Silvia Constantin, plus încă doi reprezentanţi din partea aparatului de specialitate pe probleme de cadastru al Primăriei, adică fostul arhitect şef Romeo Toia şi Ionel Nechifor. Practic, toţi aceştia au făcut parte din comisia constituită la nivelul municipalităţii cu scopul punerii în aplicare a deciziei instanţei brăilene care a dispus retrocedarea în natură a terenului de 235 mp din Concordia. Concret, cei şase sunt acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti. Cu alte cuvinte, reclamantul susţine că i s-ar fi pus beţe-n roate, cu REA INTENŢIE, în demersul său de a-şi redobândi proprietatea asupra unui bun moştenit, iar toate acestea contrar unor dispoziţii ale instanţei. Faptul că cei şase au semnalat şi consemnat că "manoperele" executării silite au loc asupra unor BUNURI PUBLICE, fără să ia la goană sau la ciomăgeală executorul judecătoresc înseamnă, pentru Poliţie, REA INTENŢIE. Adică LATURA SUBIECTIVĂ a celor două infracţiuni de care sunt acuzaţi primarul, viceprimarul Necula, Drăghincescu şi ceilalţi funcţionari. Iar Parchetul a susţinut începerea urmăririi penale.

"Avem o mare problemă noi, ca oraş"

Cu privire la acuzaţiile ce i se aduc, şeful DAPT a punctat: "Am susţinut şi o voi face în continuare: discutăm despre bunuri publice ale municipiului şi includ aici terenurile retrocedate în natură precum şi construcţiile realizate pe acestea cu bani publici, TOATE PRINSE ÎN HOTĂRÂREA DE GUVERN NR 363/2006 PRIVIND ATESTAREA DOMENIULUI PUBLIC AL MUNICIPIULUI. Ar fi trebuit dispus prin hotărâre de CLM transferul din proprietatea publică în proprietatea privată a municipiului a respectivului teren şi abia apoi retrocedarea către proprietar. Lucrurile nu s-au derulat astfel şi, cu toate acestea, nici comisia de retrocedare şi nici DAPT nu s-au opus procedurii şi au predat fără probleme terenul. Totuşi, în procesul verbal de predare-primire s-a menţionat că este vorba despre bunuri publice", a mai spus Drăghincescu. "Dacă pentru Poliţie şi Parchet identificarea clară, într-o Hotărâre de Guvern care atestă proprietatea publică a municipiului, a unui imobil cu vecinătăţi şi limite aferente nu reprezintă nimic, avem o mare problemă noi, ca oraş, dar şi ca ţară. Nu mă suprinde rezoluţia privind începerea urmăririi penale, dar suntem într-o situaţie cel puţin ciudată pentru că se încearcă să ni se impună ideea că negrul este de fapt alb", a mai spus Drăghincescu, adăugând că deocamdată nu şi-a numit un apărător.

"Este o formă de presiune asupra celor care nu au fost de acord cu retrocedarea în natură"

"Nu am crezut că mizeriile vor ajunge într-o asemenea etapă. Aceste plângeri penale reprezintă o formă clară de presiune asupra celor care nu au fost de acord cu retrocedarea în natură a terenurilor din piaţă, în eventualitatea în care se va ajunge la un compromis de natură să oprească orice tentativă a autorităţii locale de a aduce în normalitate lucrurile în ceea ce priveşte Concordia. Eu nu voi fi de acord cu niciun fel de compromis", a subliniat viceprimarul Stănel Necula, vizibil iritat de situaţia creată urmare a plângerii penale împotriva sa, iniţiată de Ţigău. De asemenea, sursa citată a explicat că prezenţa sa în comisia de predare a fost o simplă sarcină de serviciu pe care a executat-o corect. "Din dispoziţia primarului a fost constituită comisia de predare, iar la momentul deliberării fiecare membru din comisie şi-a expus punctul de vedere. După părerea mea, este mai puţin important dacă bunurile aflate pe terenurile retrocedate în natură sunt sau nu autorizate. Nu sunt în măsură să judec modul în care s-au acoperit cu acte cei care au contribuit la stabilirea conţinutului Hotărârii de Guvern 363/2002 privind atestarea domeniului public al municipiului, la fel cum mă abţin la orice comentariu legat de hotărârile instanţelor care au stabilit retrocedarea în natură a terenurilor. Concluzia în urma discuţiilor în comisia specială a fost unanimă şi anume că este vorba despre bunuri publice, iar lucrul acesta s-a menţionat în actul final. Acest lucru nu poate fi interpretat însă ca o împotrivire la punerea în aplicare a unei hotărâri judecătoreşti sau ca un abuz în serviciu", a mai spus Necula. Ieri, primarul Aurel Simionescu avea audienţe. Întrebat cum comentează rezoluţia de începere a urmăririi penale dispuse de Parchet, Simionescu, extrem de rezervat, s-a limitat la a declara că îşi păstrează poziţia exprimată în cadrul ultimei şedinţe a CLM. Culmea este că în vreme ce Simionescu, Necula, Drăghincescu şi alţi funcţionari de bună credinţă vor da cu subsemnatul la Poliţie, cei cu sprijinul cărora Ţigău a câştigat atât de uşor procesul, respectiv Stoian Iorga, secretarul Primăriei, Angelica Pamfil, directorul juridic şi jr. Georgiana Constantin sunt bine mersi. Sau poate pentru Poliţia şi Parchetul din Brăila infracţiunea de "Neglijenţă în serviciu" nu mai există în Codul Penal. Vom reveni.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro