Mergi la conţinutul principal

Simionescu mai acordă o şansă italienilor de la Fincogero

Municipalitatea nu este dispusă să renunţe la colaborarea cu firma italiană Fincogero vizând realizarea unui ansamblu hotelier pe Faleza Dunării, în apropierea străzii Vadul Spitalului. Primarul Aurel Simionescu a explicat că există, totuşi, semnale că se poate depăşi impasul legat de încadrarea obiectivului în regimul arhitectural al zonei. Practic, mai mulţi proprietari din blocurile de pe faleză, unde ar urma să fie amplasat viitorul hotel, s-au plâns că le va fi blocată "vederea" spre Dunăre. "Există de mai multă vreme o hotărâre de CLM şi un contract prin care se alocă un anumit spaţiu în concesiune pentru a se construi acolo un complex multifuncţional care înseamnă hotel, spaţii de deservire şi altele. Partea italiană a venit cu un proiect tehnic ce nu a fost agreat de către urbanişti şi li s-au solicitat o serie întreagă de modificări. A fost o perioadă în care dumnealor nu au reacţionat la aceste soclitări şi şi-au menţinut punctul de vedere. Când am venit la Primărie, am cerut ambelor părţi să adopte poziţii flexibile şi astfel au avut loc mai multe runde de discuţii, iar la ultima am înţeles că au ajuns la o soluţie mai flexibilă în legătură cu ce se doreşte să se construiască acolo", a explicat Simionescu punctând că, în principiu, discuţiile în contradictoriu erau legate de regimul de înălţime. "Există un certificat de urbanism valabil, în continuare, până în 2010, numai că proiectul cu care vor veni trebuie să se încadreze în regimul arhitectonic al zonei", a mai spus edilul-şef.

Reamintim că în mandatul fostului primar, Constantin Sever Cibu, a fost perfectat un proiect în parteneriat cu "Fincogero", care vizează construirea unui hotel cu anexe chiar în dreptul blocurilor "hexagoane" de pe Faleză.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro