Mergi la conţinutul principal

Simionescu a făcut un sumar al proiectelor pentru 2016

Edilul-şef Aurel Simionescu a afirmat, recent, că şi-ar fi dorit ca municipiul Brăila să înceapă noul an cu mult mai multe proiecte investiţionale, însă deschiderea liniilor de finanţare europeană încă se lasă aşteptată. Cu toate acestea, primarul a expus câteva dintre proiectele pe care le are în plan, cel puţin până la finele mandatului său, la alegerile locale din acest an. Interesant de precizat este că Simionescu a vorbit despre reabilitarea tuturor zonelor legate de liniile de tramvai, dar şi continuarea proiectului privind Parcul Monument. "Eu aş fi vrut să intrăm în noul an cu multe proiecte. Numai că deocamdată nu s-a deschis nicio linie de finanţare pe programele europene. Noi avem proiecte mai vechi, ce trebuie încheiate. Dar avem şi în portofoliul de proiecte, să spunem aşa, ceea ce ne-am propus să facem. (...) În principiu, discutăm despre ceea ce înseamnă inel. Mă refer la Piaţa Independenţei până în Piaţa Traian, Calea Galaţi, până la Dorobanţi. Vrem să închidem proiectul ăsta. De fapt, înseamnă două proiecte: unul pe partea de asfalt - stradă şi trotuare -, iar altul care înseamnă linia de tramvai, plus stradă şi tot ce este de la Independenţei până la Dorobanţi, pe Calea Galaţi. Discutăm despre etapa a doua de la Parcul Monument, partea dinspre Spitalul Judeţean, pe dreapta, pentru că cea din stânga s-a făcut. Discutăm despre câteva şcoli pe care le avem ca şi idee de proiect, fie pentru săli de sport, fie pentru reabilitări în spaţiul acesta de zonă şcolară. Am mai discutat despre modernizare şi extindere în spaţiile pe care le avem - căminele de bătrâni. Deci, vreau să avem pentru fiecare dintre liniile de finanţare măcar câte un proiect aflat la stadiul de studiu de fezabilitate. Pentru că la proiectare intrăm într-o altă discuţie", a afirmat Simionescu. De asemenea, sursa citată a ţinut să precizeze că multe dintre proiectele care au deja studii de fezabilitate făcute, ar putea fi reevaluate şi chiar să sufere modificări în privinţa documentaţiei. Cauza, spune primarul, face referire la noile reglementări, mult mai rigide, impuse de ISU, ca urmare a tragediei ce a avut loc în clubul "Colectiv" din Bucureşti, pe 30 octombrie 2015.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro