Mergi la conţinutul principal

Simionescu îi dă replică lui Alexandru: «Postul nu e vacant»

Organizarea de alegeri anticipate pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Brăila rămâne în continuare un subiect extrem de sensibil pe scena politico-administrativă locală. Plecând de la afirmaţia recentă a consilierului local PNG Ionel Alexandru care spune că ar trebui organizate alegeri anticipate, indiferent dacă Gheorghe Bunea Stancu a contestat ordinul prefectului prin care a fost revocat din funcţie, primarul Aurel Simionescu a ţinut, ieri, să facă un comentariu. Potrivit acestuia, Guvernul Victor Ponta nu poate să dea o hotărâre în privinţa organizării de alegeri anticipate la Brăila în termen de 90 de zile, pentru că locul nu este vacant. Chiar şi aşa, primarul a subliniat că pe data de 9 februarie, Tribunalul Brăila ar trebui să dea un răspuns acestei probleme. "Contenciosul administrativ spune că solicitarea respectivă (n.r. contestaţia depusă de Gheorghe Bunea Stancu) trebuie luată în discuţie în 30 de zile. În ce măsură sau în cât timp se dă soluţia respectivă, nu ştiu. În mod normal trebuie să se dea relativ repede. Instanţa are libertatea să judece. Dar oricum instanţa trebuie să se hotărască pentru că sunt multe discuţii pe contencios, fiecare cetăţean poate să conteste ceva, o hotărâre. Nu ştiu să spun câte sunt la nivel judeţean. Eu am înţeles că a fost luată în discuţie şi că are termen în luna februarie. Oricum trebuie să dea un rezultat, poate nu se va face public chiar în momentul acela neapărat, dar rămâne la instanţă", a declarat Simionescu, dând de înţeles că este vorba despre un singur termen de judecată. În aceeaşi ordine de idei, primarul a mai explicat că din punctul său de vedere Guvernul României va trebui să fixeze o dată general valabilă pentru toate judeţele care se află într-o astfel de situaţie. "Eu am văzut astăzi (n.r. ieri) o discuţie despre alegeri anticipate. Lucrul ăsta este adevărat, aşa scrie la lege, sunt 90 de zile, dar deocamdată postul nu este vacant. (...)Nu cred că Guvernul României poate să facă în fiecare zi alegeri. Probabil că va fi un moment în care se va spune: «avem x situaţii şi atunci peste 30 de zile facem alegeri». Nu se poate duminica asta la Brăila, duminica viitoare la Galaţi şi tot aşa. Administrativ eu nu cred că este posibil. Asta am spus. În rest, este o lege şi trebuie respectată", a mai completat primarul.

Boboc: "Situaţia Brăilei, să ştiţi că este una specială"

O părere asemănătoare în privinţa organizării de alegeri anticipate la CJ Brăila a avut şi liderul liberalilor locali, Cătălin Boboc, care a precizat că într-adevăr poziţia de preşedinte nu este vacantă încă, datorită contestaţiei depuse de Gheorghe Bunea Stancu. "Situaţia Brăilei, să ştiţi că este una specială, pentru că la noi postul încă nu e liber astăzi. Deci din acest punct de vedere, Guvernul nu poate da încă hotărârea pentru Brăila. Acum, sigur, PSD-ul putea să facă ceva. PSD-ul ăsta care deodată, după ani de zile, nu mai are nicio treabă cu Stancu, putea să îl sfătuiască - era bine şi pentru imaginea lor -, să nu depună contestaţia, pentru că tot acolo se ajunge. Această contestaţie, în afară de a tergiversa lucrurile nu are niciun alt efect. Omul nu a făcut decât să mai încurce lucrurile un pic. Nu poţi să câştigi o astfel de contestaţie. Şi dacă o câştigi se întoarce la Prefectură şi îi spun «vezi că nu ai pus o virgulă bine, trebuie refăcut ordinul». Îl refac ţinând cont de hotărârea dată şi tot acolo ajunge, finalul e acelaşi", a declarat Boboc. Trebuie precizat că ieri, PNL a anunţat că a dat în judecată Guvernul, prin trei acţiuni depuse în contencios administrativ, pentru refuzul de a declanşa organizarea alegerilor parţiale locale şi parlamentare pentru o serie de mandate vacante de primari, preşedinţi de consilii judeţene şi parlamentari. Întrebat în legătură cu acest lucru, Boboc a explicat că deocamdată Brăila iese din calcul, însă lucrurile nu sunt bătute în cuie. "Nerespectarea legii nu e o infracţiune? Legea, din câte ştiu eu, trebuie respectată. Din punct de vedere al Guvernului neorganizarea alegerilor poate fi considerată - asta va fi şi ideea -, abuz în serviciu", a precizat sursa citată, menţionând că se aşteaptă ca în hotărârea de Guvern legată de organizarea alegerilor anticipate să se regăsească şi judeţul nostru.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro