Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Si-a batut unchiul cu caramizi si pietre

In noaptea de luni, spre marti, un barbat din Braila a cazut victima furiei nepotului sau de 27 de ani, aflat sub influenta alcoolului. Familia respectiva statea linistita la masa, inainte de a-si culca nepotica de 3 ani si jumatate, cind s-a pomenit ca in casa da navala, intr-o stare de surescitare maxima, unul dintre nepotii sai, Mihail B. Acesta injura de mama focului si-si ameninta rudele, cu o caramida intr-o mina si cu o piatra in alta. Pentru ca tinarul era in evidenta stare de ebrietate, iar unchiul stia ca in asemenea situatii, el este foarte violent, Stefan B. a incercat sa-l potoleasca si a indurat fara sa riposteze loviturile primite in cap si pe corp. In speranta sa fereasca macar femeile din casa de bataie, proprietarul a iesit in strada, doar-doar nepotul se va potoli si-l va lasa in pace. Inspaimintata, matusa agresorului a luat fetita care incepuse sa plinga si s-a ascuns intr-o camera, de unde a si anuntat telefonic jandarmii. Pina sa ajunga acestia, nepotul certaret a spart o oglinda din casa si geamurile masinii unui vecin, dupa care i-a mai altoit citeva unchiului."Ne-am trezit cu el in casa, eram la masa si l-am vazut ca avea o caramida in mina si o piatra. Tipa ca nebunul si, pina sa spun ceva, sau sa inteleg despre ce este vorba, s-a repezit la mine si m-a lovit in cap. Femeia s-a speriat si s-a dus si a dat telefon la Jandarmerie. Eu am iesit afara si s-a repezit si acolo la mine si m-a lovit de mai multe ori. Nu este prima data cind face asemenea lucruri, si cind este violent cu noi, sau cu alte rude. A taiat si vita, a spart, a farimat diverse lucruri si la tata-sau in casa, rupe, cind se imbata, e jale! Nu se poate intelege nimeni cu el. Nu i-am facut nimic, nu stiu de la ce i s-a casunat de aceasta data", a declarat Stefan B."Mi-era si frica, tremuram toata, cu nepoata in brate, taman pusesem sa mincam si a venit peste noi, a tipat si ne-a amenintat ca ne omoara. Eu am incercat sa-l linistesc, l-am rugat sa ne lase in pace, ca nu i-am facut nimic, si sa plece, dar mi-a vorbit urit si m-a amenintat, sa nu ma bag, ca ma bate si pe mine. M-a injurat si mi-a spus tot felul de prostii, mi-a zis "ce, vrei s-o vezi cit e de mare?"", a declarat oamenilor legii si sotia acestuia, Maria B.Agresorul se da victimaScandalul a fost auzit si de citiva vecini, care au iesit la porti, sa vada ce se intimpla. Una dintre vecine a vazut cu groaza cum individul i-a spart geamurile masinii, dupa care s-a intors catre Stefan B. si a inceput sa-l loveasca in cap cu caramida. Femeia nu a avut insa curajul sa intervina, pentru ca stia cu cine are de-a face. Curind, insa, au aparut jandarmii, care l-au imobilizat pe scandalagiu si l-au dus la sectie. Acolo, el a declarat ca nu s-a batut cu nimeni, ci, dimpotriva, s-a aparat de unchiul sau, care-l ameninta cu un par. Explicatiile sale au fost insa usor confuze: "Eu eram la el in casa si, deodata, a scos de dupa dulap un par, ca sa ma loveasca. In aceste conditii, va dati seama ca nici eu n-am putut sa stau cu miinile in sin, m-am dat si eu la el. A sarit si altul la bataie, si altul, dar eu mi-am vazut de treaba mea si atita a fost. Eu va zic, el nu ma suporta de cind eram mic. Eu n-am nimic cu el, doar ca m-a deranjat ca s-a luat ieri de copilul meu. Ionut este viata mea, eu pentru copilul meu fac moarte de om, sa fiti siguri de asta!"Din fericire pentru el, Mihail B. n-a apucat sa faca moarte de om, insa s-ar putea sa faca puscarie, pentru bataia pe care i-a administrat-o unchiului. "Celui in cauza i s-au intocmit actele premergatoare procedurale pentru inceperea urmaririi penale, sub aspectul savirsirii infractiunii de violare de domiciliu si lovire, ce au fost inaintate Parchetului de pe linga Judecatoria Braila", ne-a declarat lt. Florin Mihaescu, din cadrul Jandarmeriei Braila.




Categorie articol: 

Comentarii