Mergi la conţinutul principal

Si-au legat copilul de pat, pentru ca le deranja cearta!

In orice cearta al treilea este in plus. Asa au gindit si parintii unei fete de 17 ani, inainte de a porni al sutelea scandal conjugal. Si le-a casunat pe biata fata care, culmea, sufera si de un handicap sever. Au luat-o de-o mina, au dus-o intr-o camera alaturata, au legat-o de pat cu niste cirpe, dupa care au tras usa dupa ei si au plecat sa se certe linistiti.
Gina A., in virsta de 37 de ani si Luca F., 39 de ani, traiesc de ani de zile in concubinaj. Vecinii spun insa ca cei doi se cearta des, mai ales cind barbatul vine baut acasa. Atunci, ei se ameninta unul pe altul cu despartirea si fiecare dintre cei doi revendica dreptul de a lua cei doi copii, dintre care cel mai mic, un baiat in virsta de 9 ani, inca nu a fost dat la scoala, iar fata cea mare, care a implinit 17 ani pe 2 mai, are handicap foarte sever, avind dezvoltarea fizica a unui copil de sase ani si coeficientul de inteligenta 10. Ultima data cind barbatul a intirziat prin oras pina dupa lasarea intunericului, femeia, suparata, a inchis usa cu yala si nu i-a mai dat drumul in casa, ca sa-l invete minte. Enervat, acesta a inceput s-o ameninte de afara si daca asa nu a reusit nimic, a spart geamul apartamentului de la parter, in care locuiesc, a intrat in casa si s-a napustit asupra concubinei. Dupa ce a fost trasa de par si lovita cu pumnii, femeia a telefonat la Jandarmerie, iar cind oamenii legii au sosit, a inceput sa se plinga de comportamentul barbatului. In afara de geamul spart, jandarmii au descoperit insa in apartament ceea ce parea o fetita de circa sase ani, care avea picioarele legate de pat cu niste cirpe, fiind astfel, imobilizata. Luati la intrebari, parintii au declarat la unison ca este pentru binele copilului, ca sa nu se raneasca singur, in timp ce ei erau ocupati sa se certe si, la solicitarea oamenilor legii, au dezlegat-o imediat.
"Copilul e la pat, e handicapat. E handicapata, ia uitati cum a legat-o, ca m-am saturat de el, uitati cum o tine! Mi-a rupt parul din cap, m-am saturat de hazul lui, nu mai pot! A spart si geamul asta, ia uitati in ce hal este, eu trebuie sa pun acum cearsaf in fereastra. M-am saturat de hazul lui, nimeni nu ia nici o masura!", a rabufnit femeia, incercind sa dea toata vina pe concubinul ei. "Ala e copilul meu! Pentru ala il omor si pe Dumnezeu! Cum, de ce copilul este legat acolo? Pentru siguranta ei, ca ea nu stie ce face, sparge, ma rog, eu sint raspunzator de ea! E bolnava, e cu handicap, dar nu face rau! Du-te dracu’, panarama, ca eu nu-ti las copiii! Indiferent ce ar fi, eu nu-ti las copiii! Ma duc pe strada cu ei, fac un cort!", a declarat, infierbintat, tatal celor doi copii, luindu-se iar la cearta cu femeia, acestia fiind stapiniti cu greu de jandarmi.

"Am dispus efectuarea a doua tipuri de ancheta"

Pentru ca nu au dreptul legal sa ia un copil din casa parintilor, mai ales fara acordul acestora, oamenii legii nu au putut decit sa-l amendeze pe barbatul recalcitrant cu 250 de lei, pentru tulburarea linistii publice, iar ieri dimineata au anuntat Directia pentru Protectia Copilului, pentru a verifica situatia copiilor din familia respectiva.
Dupa cum am aflat de la directorul DGASPC, Alexandru Sculschi,
fata cu handicap grav gasita legata de pat, care parea de circa
6 ani, a implinit, de fapt, pe 2 mai, 17 ani. Cazul era cunoscut la Directie, dat fiind ca fata mai fusese data in grija statului de catre parinti, ea fiind internata intr-un centru pentru copii cu handicap grav, de la Baraganu. Dupa circa un an, insa, in 2005, parintii au solicitat sa le fie dat copilul inapoi, angajindu-se sa-l ingrijeasca asa cum se cuvine. Alertata de jandarmi, conducerea DGASPC a efectuat chiar in cursul diminetii de ieri o descindere la apartamentul celor doi concubini, pentru a verifica situatia la fata locului. Acasa era doar Luca F., care a acceptat sa discute cu directorii Alexandru Sculschi si Simona Cimpoaie si a fost convins de acestia cu vorba buna sa permita ca fata sa fie dusa pentru citeva zile la un centru de urgenta din subordinea Directiei, unde va primi ingrijirile necesare si va fi evaluata din nou medical si psihic. In paralel, asistentii sociali vor oferi consiliere si celor doi parinti, pe care vor incerca sa-i convinga sa lase baietelul de 9 ani la scoala.
"Am dispus efectuarea a doua tipuri de ancheta: una, privind modul in care este tratat acest copil de catre cei doi parinti si alta, facuta de un asistent social si un psiholog de la compartimentul de prevenire si combatere a violentei in familie. In urma concluziilor pe care le vor trage specialistii nostri, vom lua masurile care se impun.
Intr-o prima faza, cu acordul tatalui, luam minora si o ducem in regim de urgenta la un centru de ingrijire a copiilor cu dizabilitati. In perioada aceasta vom consilia in continuare familia, pentru ca la reintegrarea ulterioara a fetitei, sa beneficieze de toata grija parintilor", ne-a declarat Alexandru Sculschi, directorul DGASPC.
Fata va fi gazduita in centrul de urgenta cel putin zece zile,
timp in care asistentii sociali vor stabili daca ea trebuie reintegrata in familie sau trebuie facute formele legale, pentru a ramine in grija Directiei pentru Protectia Copilului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro