Imaginati-va un om intrebat de un tortionar daca se leapada de Hristos. La primirea raspunsului negativ, tortionarul il bate pana il omoara. Apoi, furios, ii mai administreaza o portie de bataie si cadavrului. Un alt detinut este intins cu fata in sus. Anchetatorul se urca pe toracele lui si se lasa cu toata puterea pana ce tot aerul este evacuat din plamani, dupa care se lasa pe gatul lui, sufocandu-l. Din cand in cand, ii mai da drumul pentru scurte reprize de respiratie. Supliciul se repeta pana ce sangele din plamanii detinutului incepe sa se prelinga pe la colturile gurii. Alt om, imbracat sumar, este bagat intr-o celula plina de fecale, la -30 grade Celsius, unde este tinut atat cat trebuie pentru a muri. Imaginati-va si un alt om ruinat de batai si tortura, afectat de o prima hemoptizie cauzata de un TBC pulmonar, care refuza streptomicina in favoarea unui alt bolnav si care refuza si coaja de paine a unui coleg de celula pentru a nu-l slabi mai tare pe acesta din urma. Si tot asa pana dincolo de limita de unde si imaginatia devine neputincioasa.
Dar ceea ce am relatat mai sus nu sunt secvente dintr-un film horror, ci scurte fragmente din viata pe care au dus-o detinutii politici din inchisorile comuniste, cei care au patimit pentru Hristos. Ce i-a tinut pe acesti oameni in viata? Raspunsul vine, paradoxal, de la un gardian "educat" pentru a nu crede decat in Partid. Din anul 1958, comandantul inchisorii din Aiud, colonelul Craciun, initiaza o noua perioada de exterminare. Un an mai tarziu, vine de la Bucuresti o comisie de ancheta, ca sa vada rezultatele. Seful comisiei, vazand toate acele schelete vii, intreaba nervos de ce nu mor odata "aia", in halul in care sunt, pentru ca afara sunt oameni care mor si au si posibilitatea de a se trata. Ii raspunde gardianul cu pricina, fie din naivitate, fie ca sa-si arate vigilenta: tovarase colonel, pai astia se roaga toata ziua, pesemne ca asta-i tine! Colonelul ramane perplex, dar gaseste repede solutia: sa li se interzica detinutilor sa se mai roage.
Despre viata de sfintenie pe care au dus-o martirii acestei tari puteti citi in cartea "Din temnite spre sinaxare", carte tiparita cu binecuvantarea Prea Sfintitului Parinte Justinian, Episcopul Maramuresului si Satmarului. In carte sunt adunate marturii tulburatoare, iar acest demers se vrea un pas hotarat spre determinarea inceperii procedurii de canonizare a celor care au murit pentru Hristos in inchisorile comuniste si a celor care, dupa ani grei de inchisoare, au murit in libertate, insa traindu-si aceasta libertate in nevointa si rugaciune. Un prim act, initiat de catre fostii detinuti politici, pentru canonizarea lui Valeriu Gafencu a fost rapid inabusit, invocandu-se apartenenta sa la Miscarea Legionara. Altfel spus, in Romania mileniului III, pana si sfintenia se conditioneaza in functie de coloratura politica. Nici macar in Rusia nu s-a putut opri cinstirea mucenicilor, Biserica Ortodoxa Rusa avand deja peste o mie de sfinti canonizati si o actiune sustinuta care continua in sensul canonizarii martirilor din temnitele comuniste. Daca tot ce-a avut mai bun acest popor a fost ingropat cu o cruzime de nedescris, tot ce are mai sfant acest popor este ingropat acum prin indiferenta. Dan Puric numeste aceasta stare "pacatul uitarii". Si tot el ne indeamna sa iesim din el.
Dar ceea ce am relatat mai sus nu sunt secvente dintr-un film horror, ci scurte fragmente din viata pe care au dus-o detinutii politici din inchisorile comuniste, cei care au patimit pentru Hristos. Ce i-a tinut pe acesti oameni in viata? Raspunsul vine, paradoxal, de la un gardian "educat" pentru a nu crede decat in Partid. Din anul 1958, comandantul inchisorii din Aiud, colonelul Craciun, initiaza o noua perioada de exterminare. Un an mai tarziu, vine de la Bucuresti o comisie de ancheta, ca sa vada rezultatele. Seful comisiei, vazand toate acele schelete vii, intreaba nervos de ce nu mor odata "aia", in halul in care sunt, pentru ca afara sunt oameni care mor si au si posibilitatea de a se trata. Ii raspunde gardianul cu pricina, fie din naivitate, fie ca sa-si arate vigilenta: tovarase colonel, pai astia se roaga toata ziua, pesemne ca asta-i tine! Colonelul ramane perplex, dar gaseste repede solutia: sa li se interzica detinutilor sa se mai roage.
Despre viata de sfintenie pe care au dus-o martirii acestei tari puteti citi in cartea "Din temnite spre sinaxare", carte tiparita cu binecuvantarea Prea Sfintitului Parinte Justinian, Episcopul Maramuresului si Satmarului. In carte sunt adunate marturii tulburatoare, iar acest demers se vrea un pas hotarat spre determinarea inceperii procedurii de canonizare a celor care au murit pentru Hristos in inchisorile comuniste si a celor care, dupa ani grei de inchisoare, au murit in libertate, insa traindu-si aceasta libertate in nevointa si rugaciune. Un prim act, initiat de catre fostii detinuti politici, pentru canonizarea lui Valeriu Gafencu a fost rapid inabusit, invocandu-se apartenenta sa la Miscarea Legionara. Altfel spus, in Romania mileniului III, pana si sfintenia se conditioneaza in functie de coloratura politica. Nici macar in Rusia nu s-a putut opri cinstirea mucenicilor, Biserica Ortodoxa Rusa avand deja peste o mie de sfinti canonizati si o actiune sustinuta care continua in sensul canonizarii martirilor din temnitele comuniste. Daca tot ce-a avut mai bun acest popor a fost ingropat cu o cruzime de nedescris, tot ce are mai sfant acest popor este ingropat acum prin indiferenta. Dan Puric numeste aceasta stare "pacatul uitarii". Si tot el ne indeamna sa iesim din el.
