Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Sfintele Paşti; Darul Învierii

Învierea Domnului nostru Iisus Hristos e un fapt istoric, deplin încredinţat prin multiplele dovezi de necontestat. Ea este încadrată în rama precisă a istoriei timpului. Garanţia ei o avem de la contemporanii care L-au văzut pe Iisus Cel Înviat, I-au pipăit rănile, au ospătat cu El, au auzit glasul învăţăturii Lui, nu numai într-o clipă sau într-o zi, ci vreme de patruzeci de zile.

“Puterea Învierii Lui”, cum mărturiseşte Sfântul Pavel, e temelia divină a credinţei creştinilor de atunci şi de totdeauna. Convingerea în Înviere a zguduit sufletul omenesc, l-a luminat şi i-a dat speranţe eterne, pentru o cetăţenie nu numai a pământului, ci şi a cerului!

Într-adevăr, Învierea nu a rămas numai o biruinţă şi un dar personal al Domnului nostru Iisus Hristos, ci e un dar pe care-l dă fiecărui om de pe acest pământ. Nimeni nu va rămâne de-a pururea cu trupul sub zăvoarele pământului. La Învierea cea de obşte toţi vom învia. Cu această mărturisire de credinţă încheiem noi viaţa: “Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie, amin”. Aşa se încheie viaţa noastră, cu nădejdea învierii, nu cu aceea a morţii.

În lumina acestui crez, noi creştinii credem într-un triumf al vieţii. Nu prăbuşirea morţii este aceea care pecetluieşte pe om în “Marea nefiinţei”. Pentru noi creştinii, cu cât apare mai zguduitoare tragedia acestei vieţi cu prăbuşirile ei, cu atât e mai reconfortant triumful pe care ni-l dăruieşte Iisus Hristos Cel Înviat. Peste păcatele noastre care ne slăbesc şi ne ruinează viaţa, peste duşmăniile oamenilor care ne duc la sfărmări, se revarsă puterea de lumină cerească a unei biruinţe divine, în care nu omul, ci Dumnezeu este totul.

Privim cu toţii uluiţi la cele ce au făcut oamenii cu Iisus Hristos. L-au urmărit mereu în viaţă cu duşmănie pe Acela venit să le aducă mântuirea; L-au batjocorit pe Binefăcătorul lor; L-au lovit cu cruzime pe Acel ce venise să scoată pe om de sub loviturile păcatului; L-au răstignit pe Acel ce venise să dea viaţă tuturor; L-au dat mormântului pe Acel ce venise să fie pururea cu oamenii, dar iată că peste toate aceste răutăţi omeneşti şi-a revărsat Dumnezeu biruinţa Învierii!

Învierea Domnului e Darul care aduce permanent în omenire crezul lepădării păcatului, care nu se încheie decât cu prăbuşire şi suferinţă. Păcatul e o reţinere ruşinoasă în încăperile întunericului, e calea tuturor ruinărilor! Numai Învierea e aceea care revarsă lumina din lumina lui Iisus Hristos şi darul auzirii glasului Lui la învierea cea de obşte.

În această încredere a Învierii şi-au dat viaţa cea pieritoare de pe acest pământ, martirii, pentru a fi pururea cu Iisus Hristos, cu această încredere au adormit în Domnul creştinii cei din trecut, iar noi cei de astăzi mărturisim că “sălaşul nostru cel veşnic este în ceruri”.

În lumina acestui crez al Darului Învierii lui Iisus Hristos, împărtăşit de El tuturor, noi suntem numiţi “fiii Învierii”. Noi credem că “sălăşluirea în noi a lui Hristos e nădejdea slavei” (Coloseni 1:26). De aceea, noi creştinii, mereu năzuim să aducem o transformare a vieţii noastre, după aceea a lui Iisus Hristos Cel Înviat din morţi, făcându-ne vrednici de acest mare Dar al Învierii!

 




Categorie articol: 

Comentarii