Paştile sunt în Ortodoxie “sărbătoarea sărbătorilor”. Dacă sărbătoarea este o ţâşnire de viaţă dumnezeiască în creaţie şi ca atare o ţâşnire de lumină mai presus de fire, Paştile sunt ţâşnirea deplină a vieţii dumnezeieşti în existenţa noastră creştină. Natura noastră omenească nu mai e străluminată numai trecător de o rază dumnezeiască, care arată că ea nu e de la sine şi singura existentă, ci această natură e străbătuta deplin şi pentru veci de viaţa dumnezeirii, e transfigurată, ridicată din înlănţuirea procesului de corupere continuă care duce trupul nostru la descompunere, iar sufletul în iadul tenebrelor.
De aceea Paştile sunt o explozie de bucurie, care perpetuează explozia de bucurie a ucenicilor care au văzut pe Domnul înviat. De aceea credincioşii se salută cu vestea unei bucurii de necomparat cu nici o altă bucurie: “Hristos a înviat!” “Adevarat a înviat!”, până la Înălţarea Domnului, de când se salută cu altă veste tot aşa de mare, legată interior de prima: “Hristos s-a înălţat!”, până la Cincizecime, care anticipează Cincizecimea deplină sau umplerea desăvârşită a vieţii noastre de Duhul Sfânt.
Bucuria aceasta are atâta entuziasm în ea, încât ea e ca o “sfântă beţie”, ca o “beţie trează” de care vorbeşte Sfântul Grigorie de Nyssa. E ca o “beţie trează”, pentru că e produsă de cea mai autentică dar şi cea mai minunată realitate, realitatea neasemănat de frumoasă a vieţii veşnice şi plenare, mai frumoasă şi mai minunată decât şi-o poate închipui orice imaginaţie, motiv pentru care Sfântul Grigorie de Nyssa spune că îngerii nu pun în funcţie nici o imaginaţie, pentru că realitatea pe care o văd întrece orice imaginaţie.
Entuziasmul manifestat de Apostoli la Cincizecime, în urma Pogorârii Duhului Sfânt, care părea privitorilor ca o beţie (Fapte II, 13), începuse de la Înviere. Ea caracterizează bucuria credincioşilor de la Paşti, care rămâne temelia vieţii sufleteşti a lor în tot cursul vieţii pământeşti. Acest entuziasm e produs de împărtăşirea de “vinul cel nou” al vieţii de care a vorbit Hristos înainte de Patimile Sale (Marcu XIV, 25): “Veniţi cu rodul viţei celei noi al dumnezeieştii veselii, în ziua cea vestită a învierii împărăţIei lui Hristos să ne împărtăşim”.
Femeile mironosiţe aflând de la înger despre Învierea Domnului, aleargă “cu frică şi cu bucurie mare” să ducă această veste ucenicilor. Justificând bucuria lor, primul cuvânt pe care li-l adresează Iisus cel înviat la întâlnirea cu ele, este: “Bucuraţi-vă!” (Matei XXVIII, 9). De atunci cei ce cred aleargă cu aceeaşi bucurie debordantă în noaptea Paştilor şi în zilele ce urmează, vestind tuturor celor pe care îi întâlnesc: “Hristos a înviat!”. Bucuria este starea sufletească principală pe care a produs-o vestea învierii în cei care ştiau că viaţa lor sfârşeşte în moarte. Bucuria aceasta se menţine în creştini continuu, dar se actualizează mai ales în noaptea Paştilor.
