Sfinții Mucenici Fotie și Anichit au trăit și au pătimit în vremea împăratului roman Dioclețian, prigonitorul creștinilor. Demnitar de vază al cetății Nicomidia, Sfântul Anichit a mărturisit fără teamă că este creștin chiar din momentul în care s-au declanșat persecuțiile și torturile împotriva creștinilor. Deși i s-a tăiat limba, Anichit nu a rămas fără grai, ci a mărturisit în chip minunat, adresându-se împăratului: “O, idolatrule, iată, ești acoperit de rușine! Iată, de nimic nu sunt buni zeii tăi!”
După rostirea acestor cuvinte, împăratul a poruncit să fie decapitat. Dar călaul, în loc să-l ucidă pe Anichit, s-a lovit pe sine din greșeală și a murit. Iar după multe chinuri, Anichit, nepotul său Fotie și alți mărturisitori au fost închiși în temniță timp de trei ani. Au fost apoi aruncați în foc și mulți creștini le-au urmat sacrificiul, intrând și ei în foc. Iar din foc se auzeau până în depărtări nu țipete de groază, ci cântări de laudă către Dumnezeu. Atunci au trecut la cele veșnice Sfântul Anichit, Fotie, nepotul său și cei care, plini de râvnă pentru Domnul, i-au urmat.
Sfinții Anichit și Fotie sunt invocați la rugăciunile de la Taina Sfântului Maslu și de la slujba Sfințirii Apei. “Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule!” (Troparul Sfintilor Mucenici Fotie si Anichit).
Tot în această zi, facem pomenirea Sfinților Mucenici Pamfil și Capiton și a Sfântului Cuvios Palamon.
