Sfinții Ermil și Stratonic au trăit în ținutul Iliricului și al Dunării Mijlocii, pe timpul persecuțiilor declanșate de împăratul Licinius (230-325 d.H.). La acea vreme, diaconul Ermil a fost chemat înaintea împăratului, ca să mărturisească despre necinstirea idolilor. Ajuns în fața păgânului, Ermil a spus că slujește numai Dumnezeului nevăzut, nu zeităților neînsuflețite, făcute de mâini omenești, din lemn, aur sau pietre, despre care “mai curând te apucă râsul cât de neputincioase sunt, iar nu să te închini lor”. În urma acestei mărturisiri, împăratul a poruncit să fie bătut peste față cu un bici de metal și să fie întemnițat.
După trei zile de stat în temniță, Ermil a fost întrebat dacă refuză să-L slujească pe Domnul Iisus Hristos. Pentru că nu s-a lepădat de Hristos, a fost supus torturilor. Printre altele, păgânii i-au rupt pântecele cu unghii de fier, făcându-l să sufere cumplit. În urma acestor chinuri, Stratonic, temnicerul, a simțit durerea lui Ermil, prin Duhul Sfânt, și s-a îngrijit de rănile acestuia.
Temnicerul a fost văzut de un ostaș păgân și pârât împăratului. Iar împăratul, văzând că cei doi nu leapădă credința în Hristos, a poruncit să fie uciși. Și astfel, cei doi au primit moarte mucenicească, în ziua de 13 ianuarie 303 d.H., la 3 kilometri de orașul Singidunum (Belgradul de azi).
“Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule!” (Troparul Sfinților Mucenici Ermil și Stratonic)
