Sfinţii Mucenici Adrian şi Natalia (soţ şi soţie) au trăit în cetatea Nicomidiei, pe vremea împăratului păgân Maximian. Adrian, de 28 de ani, era păgân şi ocupa o funcţie importantă, aceea de pretor al Nicomidiei, iar Natalia, soţia sa, era creştină. În timpul persecuţiilor pornite împotriva urmaşilor Lui Hristos, văzând curajul a 23 de bărbaţi creştini, Adrian a ales să devină creştin. Când împăratul a auzit despre cele întâmplate, l-a întrebat: “Ţi-ai ieşit din minţi?!” La care pretorul i-a răspuns: “Nu, abia acum mi-am venit în fire şi le-am aflat!”
Adrian a fost aruncat în temniţă împreună cu ceilalţi bărbati creştini. Trecuseră doar 13 luni de la căsătoria cu Natalia. Atunci când păgânii l-au torturat pe Adrian, Natalia a stat lângă el, întărindu-l în credinţă. Înainte de a fi ucis, temnicerii i-au permis pretorului să meargă acasă şi să-şi ia rămas bun de la familie. Când l-a văzut pe Adrian, Natalia a încuiat uşa, pentru că se temea că s-a lepădat de Hristos şi a fost eliberat din temniţă. Aflând însă că a venit să-şi ia rămas bun, supărarea i s-a transformat în bucurie. Şi-a luat rămas bun şi s-a întors cu soţul ei la temniţă. Pe drum, Natalia l-a îndemnat pe Adrian să nu se îngrijească de cele pământeşti, ci să cugete la cele cereşti: “Scurte sunt chinurile, dar cele ce urmează sunt fără de sfârşit; scurtă este suferinţa, dar slava muceniciei este veşnică. Suferă durerea pentru puţină vreme şi curând te vei bucura cu îngerii!”
Iar după torturi prelungite, împăratul a poruncit ca braţele şi picioarele mucenicilor să le fie zdrobite cu ciocanul pe nicovală. Astfel şi-au dat duhul pretorul Nicomidiei, Adrian şi cei 23 de bărbaţi creştini.
După câteva zile, Natalia l-a văzut pe Adrian într-o vedenie şi acesta i-a descoperit că, în curând, se vor întâlni în lumina cea cerească. Iar după împlinirea timpului, Natalia şi-a dat duhul în mâinile Domnului, alăturându-se soţului în Împărăţia Lui Dumnezeu, conform celor vestite în vedenie.
