Mergi la conţinutul principal

Sfinţii Doctori fără de arginţi Chir şi Ioan; Sf. Mc. Trifena

Sfinţii Chir şi Ioan au trăit la sfârşitul secolului al III-lea şi începutul secolului al IV-lea d.H. Chir era originar din Alexandria, iar Ioan din Edesa. Creştin cucernic, Chir îi învăţa pe bolnavi să se ferească de păcate, pentru că ele sunt pricina bolilor. Din pricina persecuţiei declanşate de împăratul Diocleţian (284-305 d.H.), Chir a ajuns în Arabia, unde s-a călugărit, iar Ioan la Ierusalim. Plin de Duh Sfânt, Chir a lăsat meşteşugul doctoricesc, pentru că a luat de la Dumnezeu darul facerii de minuni. Astfel, nu cu doctorii, ci cu rugăciuni şi poveţe tămăduia bolile şi neputinţele oamenilor.

Auzind de minunile pe care le săvârşea Chir, Ioan a mers la el, dornic să-l cunoască. Deveniţi prieteni, cei doi au încurajat-o pe Atanasia cu cele trei fiice ale ei, Teoctista, Teodosia şi Eudoxia, să nu lepede credinţa în Hristos. Acesta a fost motivul pentru care, în ziua de 31 ianuarie, li s-au tăiat capetele.

Creştinii au luat trupurile mucenicilor şi le-au îngropat în biserica Sfântului Apostol şi Evanghelist Marcu. În vremea împăratului Teodosie cel Tânăr (408-450 d.H.), Sfântul Chiril, patriarhul Alexandriei (412-444) a dus moaştele Sfinţilor Mucenici Chir şi Ioan în satul Manutin, pentru izgonirea demonilor şi slava Domnului nostru Iisus Hristos.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro