Mergi la conţinutul principal

Sfinţii Apostoli Iason şi Sosipatru; Sf. Mucenici Maxim, Cvintilian şi Dadas din Ozovia

Sfinţii Iason şi Sosipatru au făcut parte din ceata celor Şaptezeci de Apostoli ai Mântuitorului. Despre lason şi Sosipatru aflăm din Epistola Sfântului Apostol Pavel către Romani, unde acesta îi numeşte “de un neam cu el” (Romani 16:21).

Sfântul Apostol Iason a fost numit episcop al oraşului Tars chiar de către Sfântul Apostol Pavel, iar Sfântul Apostol Sosipatru a fost episcop în Iconium. Aceşti sfinţi au predicat Evanghelia în Insula Corfu, unde au ridicat o biserică în cinstea Sfântului Arhidiacon Ştefan. Aflând despre Iason şi Sosipatru, regele insulei i-a trimis la închisoare, unde au fost închişi împreună cu şapte tâlhari. Apostolii le-au împărtăşit acestora învăţătura Domnului Hristos şi i-au adus la credinţă. Auzind aceasta, regele a poruncit ca tâlharii să fie omorâţi. In acest fel, cei şapte au căpătat cununa muceniciei.

În timp ce regele îi tortura pe Apostolii lason şi Sosipatru, fiica sa, fecioara Cherchira, privea pătimirile lor. A fost atât de uimită, încât s-a declarat creştină. Regele a poruncit să fie închisă în temniţă, după care, văzând că nu doreşte să se lepede de Hristos, a dat foc temniţei în care era închisă. Printr-o minune, fecioara a rămas nevătămată. Văzând aceasta, regele a ordonat ca fiica sa să fie omorâtă de către arcaşi. La scurta vreme, regele cel hain a murit, iar Sfinţii lason şi Sosipatru au rămas în viaţă.

Noul rege al insulei, primind Sfântul Botez, a devenit creştin şi a oprit persecuţiile împotriva creştinilor. Iar Sfinţii Apostoli lason şi Sosipatru au predicat Evanghelia Domnului şi au păstorit Biserica din Insula Corfu până la sfârşitul vieţii.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro