Mergi la conţinutul principal

Sfinţii Apostoli Arhip, Filimon şi soţia sa, Apfia; Sf. Cuv. Mărturisitori Evghenie şi Macarie

Sfinţii Apostoli Arhip, Filimon şi soţia sa, Apfia, au trăit şi au pătimit pentru Hristos în vremea sângerosului împărat roman Nero. Sfântul Apostol Arhip a fost episcop în marea cetate Colose, din provincia Frigia. Sfântul Apostol Filimon a fost convertit la creştinism de însuşi Sfântul Apostol Pavel şi în casa lui se adunau creştinii pentru a participa la rugăciunea comună şi pentru a-i aduce slavă Lui Dumnezeu. Sfânta Apfia, soţia Apostolului Filimon, rânduia biserica statornicită chiar în casa ei.

Atunci când păgânii din cetatea Colose au sărbătorit-o pe zeiţa Artemis, Sfinţii Arhip, Filimon şi Apfia au fost prinşi în biserică pe când se rugau şi au fost duşi cu de-a sila înaintea dregătorului Artocles. Plin de râvnă pentru Hristos, Arhip a refuzat să jertfească idolilor, drept pentru care a fost îngropat până la brâu şi ucis cu pietre de păgânii dezlănţuiţi. De asemenea, Sfinţii Filimon şi Apfia, fiind supuşi la multe şi îngrozitoare chinuri, s-au săvârşit muceniceşte, dând slavă Domnului. “Apostole Sfinte, Arhip, roagă-L pe milostivul Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre!” (Troparul Sfântului Apostol Arhip)

Tot astăzi, facem pomenirea Sfinţilor Cuvioşi Mărturisitori Evghenie şi Macarie.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro