Mergi la conţinutul principal

Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron; Sf. Mariamna; Sf. Împăraţi Marcian şi Pulheria

Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron a dobândit cununa muceniciei în anul 306 d.H., în timpul persecuţiei contra creştinilor, declanşată de împăraţii Maximian şi Maximus.

Teodor făcea parte din armata romană, când a izbucnit persecuţia în oraşul Amasia. Plin de râvnă, Teodor nu a vrut să ascundă că era creştin. Pentru aceasta, a fost închis în temniţă, fiind lăsat să moară de foame şi de sete. Mântuitorul, însă, i S-a arătat în temniţă, zicându-i: “Nu te teme, Teodor, căci Eu sunt cu tine; de hrana cea trupească şi de băutura cea pământească de acum nici să nu te mai atingi, căci cu Mine vei fi în împărăţia Mea cea cerească şi veşnică”. Tot atunci, i s-au arătat mai mulţi îngeri, astfel încât ostaşii care păzeau temniţa s-au umplut de spaimă. După aceasta, Sfântul Teodor Tiron a trecut la Domnul, fiind aruncat în foc.

Sinaxarul aminteşte de o minune a Sfântului Teodor, petrecută în vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363 d.H.). Vrând să-i batjocorească pe creştini, păgânul Iulian a dat ordin guvernatorului din Constantinopol să stropească proviziile din pieţele de alimente cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare. Apărându-i în vis Arhiepiscopului Eudoxie, Sfântul Teodor Tiron i-a poruncit acestuia să-i anunţe pe creştini să nu cumpere nimic din piaţă, ci să mănânce grâu fiert cu miere (colivă).

În amintirea acestei întâmplări minunate, Biserica îl sărbătoreşte în fiecare an pe Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron, în prima sâmbătă din Postul Mare, cunoscută sub numele de “Sâmbăta Sfântului Teodor” sau “a colivelor”.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro