Sfântul cuvios Iosif s-a născut în Sieilia, din părinți evlavioși și plini de toată virtutea. După moartea lor, losif s-a strămutat în Tesalonic, unde a primit și tunderea în cinul monahal. Ca monah, el s-a făcut pilda tuturor prin postiri, înfrânări mari, rugăciunea neîncetată, cântări de psalmi, privegheri și multe feluri de nevoințe. Episcopul Tesalonicului l-a hirotonit preot. Când a venit laTesalonic, marele Grigorie Decapolitul a fost atât de impresionat de Iosif, încât l-a invitat să vină la mănăstirea lui din Constantinopol.
Când a început iar lupta împotriva sfintelor icoane, pe vremea lui Leon Armeanul, Iosif a fost trimis la Roma ca să ceară Papei și Bisericii din Roma să lupte pentru Sfânta Ortodoxie. Aflându-se în această călătorie, el a fost răpit și dus în insula Creta, unde ereticii l-au ținut în închisoare timp de șase ani. losif s-a bucurat pentru chinurile suferite pentru Hristos, și de aceea aducea neîncetată laudă lui Dumnezeu, socotindu-și cătușele ca și niște podoabe de aur. Dis de dimineață, în ziua slăvitei prăznuiri a Nașterii Domnului, întru al șaselea an al întemnițării lui losif, răul împărat Leon Armeanul a fost asasinat în biserică în timp ce asculta Utrenia, în același moment Sfântul Nicolae s-a înfățișat înaintea lui losif în inchisoarea din Creta și i-a zis: "Ridică-te și urmează-mi!" Iosif s-a simțit ridicat în văzduh, și s-a aflat deodată înaintea porților cetății Constantinopol. Toți dreptmăritorii creștini s-au bucurat cu bucurie mare la vederea lui. El a alcătuit canoane și imne pentru slujbele multor sfinți. El avea darul înaintevederii, drept pentru care Patriarhul Fotie l-a rânduit duhovnic cinului preotesc, arătandu-l lor ca pe un "om al lui Dumnezeu, un înger în trup și un părinte al părinților". La adâncile sale bătrânețe el s-a mutat la Domnul Cel Căruia I-a slujit cu credință, cu lucrul și cu minunatele cântări de el scrise. El a adormit cu pace în ajunul Sfintei și Marii Zi Joi, din anul 883 dupa Hristos.
Condacul Sfântului Iosif, scriitorul de cântări
Cel ce ești ca un izvor nedeșertat al pocăinței, și dătător mângâierii celei fără de sfârșit, și adâncime umilinței Iosife, dă-ne nouă lacrimile pocăinței celei dumnezeiești, prin care plâng aici, să dobândim mângâiere de la Dumnezeu, cerșind ajutorul tău Sfinte.
