Sfântul Eumenie, Episcopul Gortinei, a trăit în secolul al VI-lea d.H. Călăuzit de Duhul Sfânt, Eumenie şi-a împărţit averea săracilor şi a intrat la mănăstire. Atât de mult s-a umplut Eumenie de harul Duhului Sfânt, încât a strălucit tuturor cu o lumină care nu putea fi ascunsă. Era asemenea versetului biblic: “Nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă” (Ev. Matei, cap. V, vers. 14).
Şi astfel, fiind mai întâi lumină pentru sine, Sfântul Eumenie a luminat şi pe alţii. Cugetând la Legea Domnului, mai apoi şi pe alţii i-a învăţat. Întâi a vieţuit cu sfinţenie, apoi i-a sfinţit şi pe alţii. Întâi a dobândit ştiinţa sa curată, apoi a curăţit ştiinţele altora. Eumenie era foarte milostiv (numele său, “Eumenie”, se tâlcuieşte “milostiv”) şi avea viaţa plină de lucruri bune.
Datorită vieţii sfinte pe care o trăia, Sfântul Eumenie a fost ales Episcopul Gortinei. A propovăduit Evanghelia Domnului la Roma şi în Tebaida Egiptului. Totodată, a fost tatăl sărmanilor, bogăţia nevoiaşilor, mângâierea întristaţilor, vindecătorul bolnavilor şi mare făcător de minuni. Astfel, în vreme de mare secetă, a adus, prin rugăciuni neîncetate, ploaie binecuvântată în Tebaida Egiptului. De asemenea, a îmblânzit un şarpe veninos, a scos afară demoni şi a vindecat mulţime de bolnavi care s-au rugat Domnului pentru tămăduire.
Sfântul Eumenie a trecut la cele veşnice în cetatea Tebaida, însă moaştele sale au ajuns în Grecia, la Raxos, locul său de origine.
