Sfântul Cuvios Ioan, pe care-l prăznuim astăzi, a fost monah în Lavra Veche a Sfântului Hariton cel Mare din Palestina, numită și “Peșterile cele Vechi”. În acel loc binecuvântat, Cuviosul Ioan s-a dăruit pe deplin tuturor nevoințelor monahicești, petrecând timpul în rugăciune și priveghere și cugetând fără încetare la ceasul morții. În acel lăcaș monahal, Sfântul Ioan s-a învrednicit a primi harul preoției. Potrivit cronicilor creștine, Cuviosul Ioan a trecut la cele veșnice în secolul al VIII-lea. Deoarece s-a nevoit cea mai mare parte a vieții sale în acea peșteră veche, slujind în Biserica Domnului Hristos, Sfântul Cuvios Ioan a fost numit și “Paleolavritul” sau “al peșterii celei vechi”.
“Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ioan, părintele nostru. Roagă-te Lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre!” (Troparul Sfântului Cuvios Ioan Paleolavritul)
