Sfântul Cuvios Ioan, pe care-l prăznuim astăzi, a fost monah în Lavra Veche a Sfântului Hariton cel Mare din Palestina, numită şi “Peşterile cele Vechi”. În acel loc binecuvântat, Cuviosul Ioan s-a dăruit pe deplin tuturor nevoinţelor monahiceşti, petrecând timpul în rugăciune şi priveghere şi cugetând fără încetare la ceasul morţii. În acel lăcaş monahal, Sfântul Ioan s-a învrednicit a primi harul preoţiei. Potrivit cronicilor creştine, Cuviosul Ioan a trecut la cele veşnice în secolul al VIII-lea. Deoarece s-a nevoit cea mai mare parte a vieţii sale în acea peşteră veche, slujind în Biserica Domnului Hristos, Sfântul Cuvios Ioan a fost numit şi “Paleolavritul” sau “al peşterii celei vechi”.
“Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ioan, părintele nostru. Roagă-te Lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre!” (Troparul Sfântului Cuvios Ioan Paleolavritul)
