Mergi la conţinutul principal

Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşani; Sf. Prooroc Sofronie; Sf. Mc Teodor, Arhiep. Alexandriei

Sfântul Cuvios Gheorghe s-a născut în anul 1730, în Săliştea Sibiului. La vârsta de 19 ani, a ajuns în Ţara Românească şi a intrat în slujba Mitropolitului Roşca, arhiereu grec aflat în Bucureşti. În anul 1750, Gheorghe a purces împreună cu acesta la Muntele Athos, fiind numit diacon la Mănăstirea Vatoped. După moartea mitropolitului, Gheorghe a ajuns ucenicul părintelui Paisie Velicicovschi, stareţul de la Vatoped. L-a însoţit pe acesta în Moldova, la Mănăstirea Dragomirna, iar din anul 1775 - din pricina ocupaţiei austriece - s-a mutat împreună cu părintele său duhovnicesc şi cu alţi monahi la Mănăstirea Secu.

După alţi patru ani petrecuţi la Muntele Athos, ieromonahul Gheorghe s-a întors în Moldova, la Mănăstirile Secu şi Neamţ (unde era stareţ Paisie). Mai apoi, a ajuns în Ţara Românească, fiind convins de Mitropolitul Grigorie al II-lea să reorganizeze viaţa monahală în schitul Cernica, părăsit de trei decenii. Cuviosul Gheorghe a pus astfel bazele unei mănăstiri cu aleasă vieţuire, după tipicul Muntelui Athos şi al obştilor din Moldova, iar în cinci ani a adunat în jurul său peste 100 de ucenici. Roadele cârmuirii sale la Cernica au făcut ca, în anul 1793, Mitropolitul Filaret al II-lea să-i dea în grijă şi Mănăstirea Căldăruşani, conducându-le pe amândouă, cu râvnă, până la moartea sa (3 decembrie 1806).

Cuviosul Gheorghe a fost înmormântat la Mănăstirea Cernica. În anul 2005, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea Cuviosului Gheorghe, Arhimandritul de la Cernica şi Căldăruşani.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro