Mergi la conţinutul principal

+) Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul; Sfinţii Mucenici Sebastian şi Zoe

Cunoscut şi sub numele de “Daniil Schimonahul” sau “Daniil cel Nou”, Cuviosul Daniil Sihastrul s-a născut la începutul secolului al XV-lea, în apropiere de oraşul Rădăuţi. A ajuns la Schitul Sfântul Lavrentie, la 6 kilometri depărtare de Mănăstirea Putna, locul intrării sale în monahism; s-a retras apoi pe o stâncă de pe malul pârâului Viteul, unde va dăltui un paraclis de la care se mai vede şI astăzi pridvorul, naosul şi altarul, iar dedesubt o încăpere săpată tot în piatră, care i-a slujit drept chilie.

Potrivit tradiţiei, Daniil Sihastrul i-ar fi prezis domnitorului Ştefan cel Mare că va urca pe tronul Moldovei. După spusele cronicarului Ion Neculce, Daniil l-a îndemnat pe Ştefan Vodă să continue lupta împotriva turcilor şi tot de la el a venit şi îndemnul de a zidi Mănăstirea Putna.

Nu se ştie data trecerii cuviosului la cele veşnice. A fost înmormântat în partea sudică a pronaosului bisericii Mănăstirii Voroneţ. Un deget ferecat în argint şi împodobit cu 11 mărgăritare şi un granat se păstrează azi la Mănăstirea Putna. El poartă inscripţia: “Aceste relicve le-am ferecat eu, Ghedeon, igumen ot Voroneţ, cu toată cheltuiala mea, în anul 7257 (1749 n.r.), în 4 decemvrie”. Pr. prof. Petru Rezuş mărturiseşte că acest deget ferecat în argint arată că moaştele lui Daniil Sihastrul au fost expuse în mănăstire, la mijlocul veacului al XVIII-lea. Despre degetul păstrat la Mănăstirea Putna, tradiţia spune că este degetul arătător de la mâna dreaptă a Sfântului Daniil, cu care a arătat voievodului Ştefan cel Mare minunata vale a Putnei, unde l-a îndemnat să ridice mănăstirea. Daniil Sihastrul a fost canonizat la data de 20 iulie 1992.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro