Mergi la conţinutul principal

Sfântul Cuvios Antonie cel Mare; Sfântul Cuvios Antonie cel nou din Veria

Sfântul Antonie cel Mare a trăit în a doua jumătate a secolului al III-lea şi începutul secolului al IV-lea d.H. Este socotit întemeietorul vieţii monahale. Născut în satul Coma din Egiptul de Mijloc, în anul 251, acest mare luminător al credinţei a fost fiul unor creştini înstăriţi, care l-au ajutat să deprindă calea credinţei. Pe când avea 20 de ani, după moartea părinţilor săi, Sfântul Antonie a auzit în biserică cuvintele Domnului Hristos: “Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te şi vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi” (Matei 19, 21). Punând aceste cuvinte în inima sa, Antonie şi-a împărţit averea săracilor, şi-a încredinţat sora unei comunităţi de creştine fecioare şi s-a retras în singurătate.

După ce s-a nevoit într-o colibă de lângă satul natal, sub povăţuirea unui ascet mai bătrân, Antonie s-a mutat într-un mormânt idolesc; apoi, pe când avea 35 de ani, s-a mutat într-un loc numit Pispir, la marginea deşertului. Acolo a locuit sfântul vreme de 20 de ani, până când ucenicii l-au silit să părăsească acest loc, Antonie fiind aproape mort din cauza atacurilor diavoleşti de toate felurile. Cuviosul Antonie a devenit părintele duhovnicesc al multor călugări din pustia egipteană, cele mai vestite comunităţi monastice fiind cele din Nitria şi Sketis.

În anul 310 d.H., Sfântul Antonie a facut o călătorie la Alexandria, pentru îmbărbătarea creştinilor asupriţi din cauza persecuţiei împăratului Maximin. În 312, s-a stabilit în adâncul deşertului, pe muntele Kolzim, unde a rămas până la sfârşitul vieţii, împreună cu doi ucenici. Şi-a părăsit locul numai pentru a-şi vizita discipolii şi pentru a face o a doua călătorie la Alexandria, în sprijinul Sfântului Atanasie cel Mare, persecutat de adepţii lui Arie.

Cuviosul Antonie cel Mare a trecut la cele veşnice în anul 356 d.H., în deşertul de pe malul drept al Nilului. Iar ucenicii săi, înfăşurându-l şi îngropându-l creştineşte, au ascuns trupul sub pământ, precum le dăduse poruncă. Astfel a fost ascuns trupul Sfântului Antonie cel Mare, pentru ca nimeni să nu-i tulbure odihna de veci.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro