Mergi la conţinutul principal

Sfânta Mare Muceniţă Hristina; Sfântul Mucenic Ermoghen

Sfânta Mare Muceniţă Hristina s-a născut în cetatea Tir din Fenicia antică şi a trăit pe vremea împăratului roman Septimiu Sever (193-211 d.H.). A fost fiica dregătorului imperial Urban, mai-marele cetăţii.

Când a ajuns la vârsta de 12 ani, Hristina a fost închisă de către tatăl ei într-un turn. Urban dorea să o ferească de ochii mulţimii, pentru că fiica sa era foarte frumoasă. Tatăl Hristinei intenţiona să-şi ţină fiica în acel turn până la vârsta majoratului. Adolescenta era însă nemulţumită de credinţa idolatră, astfel că a început să se roage Celui ce a adus toate de la nefiinţă la fiinţă, Lui Dumnezeu Cel Atotputernic. Minune: în urma acestei rugi, Hristinei i s-a arătat un înger al Domnului care i-a descoperit tainele dumnezeieşti. După aceasta, plină de râvnă pentru Hristos, Hristina a distrus toţi idolii aşezaţi de tatăl său în turn.

Pentru că a distrus idolii păgâni, Sfânta Mare Muceniţă Hristina a fost supusă la multe şi îngrozitoare chinuri, chiar de către tatăl său. A fost apoi aruncată în temniţă pentru mai multe zile, fără mâncare, dar a fost hrănită în chip minunat de îngerii Lui Dumnezeu. După alte suferinţe, Hristina a fost aruncată în mare. Iar marea i-a fost scăldătoarea Sfântului Botez; un nor luminos a umbrit-o şi s-au auzit cuvinte de sus, rostindu-se, totodată, deasupra ei numele Preasfintei Treimi.

Suferinţele Sfintei Mare Muceniţe Hristina nu au încetat nici după moartea tatălui său. Succesorul acestuia la cârma cetăţii Tirului a torturat-o şi mai mult, iar în cele din urmă Hristina a primit mucenicia, fiind ucisă cu sabia.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro