Cuvioasa Xenia era originară din Roma. Din dragoste pentru Hristos, ea a ales să fugă împreună cu două slujnice în Insula Cos, atunci când părinţii s-au hotărât să o mărite. A renunţat la numele Eusebia, adoptând un altul, “Xenia” (care se tâlcuieşte “străină”) vrând să arate că se înstrăinează de lumea aceasta trecătoare.
În urma rugăciunilor fierbinţi către Dumnezeu, Xenia l-a întâlnit pe ieromonahul Pavel, la îndemnul căruia s-a stabilit în cetatea Milassa din Careia, unde a îmbrăcat haina monahală. Acolo, a ridicat o bisericuţă închinată Sfântului Mare Mucenic Ştefan. Va fi locul în care se va nevoi împreună cu cele două slujitoare şi cu alte fecioare.
Xenia trăia într-o continuă priveghere, înfrânare şi smerenie. Purta haine vechi, dar considera că trupul său este nevrednic chiar şi de acelea. Viaţa ei era întru umilinţă şi vărsarea lacrimilor. Era străină de lume, însă locuitoare a cerului. Putea fi văzută în trup, dar se asemăna cu îngerii cei fără de trup.
Diavolii se temeau de înfrânarea ei şi nu cutezau să se apropie. Xenia mânca uneori a doua zi, alteori a treia zi, iar de multe ori petrecea fără hrană toată săptămâna. Iar când primea hrană, nu mânca verdeţuri, linte sau poame de grădină, ci numai puţină pâine şi aceea udată cu lacrimi. Alteori, lua din cădelniţă cenuşă şi presăra pe pâine. Când a trecut la cele veşnice, pe la amiază, pe cer s-a arătat, chiar deasupra mănăstirii, o cunună de stele având în mijloc o cruce. Aceasta cunună strălucea mai mult decât soarele. Prin acest semn, Dumnezeu a vrut să arate tuturor sfinţenia Cuvioasei Xenia.
