Mergi la conţinutul principal

Sfânta Cuvioasă Melania Romana

Sfanta Cuvioasa Melania Romana s-a nascut la Roma intr-o familie de nobili,  in a doua jumatate a secolului  al  IV-lea.  A fost silita  de catre parintii sai  sa se casatoreasca cu un tanar nobil, Alpinian, cu care a avut doi copii. Dupa nasterea celui de-al doilea copil, Melania si Alpinian au hotarat sa stea  impreuna doar ca frate si sora.  Dupa o vreme, cei doi copii ai lor s-au mutat la Domnul. Atunci au hotarat sa imparta averea  saracilor, bisericilor si manastirilor.  Au calatorit in multe tari si cetati, facand pretutindeni danii.  I-au vizitat pe parintii pustia egipteana, invatand mult si zidindu-se sufleteste din convorbirile cu ei. Cuvioasa Melania postea foarte strict, avea randuiala de rugaciune si citea mereu in intregime toate Sfintele Scripturi.  Sosind la Alexandria, ei au primit binecuvantarea  Sfantului  Chiril. Dupa aceea,  au calatorit la Ierusalim si s-au stabilit la Muntele Maslinilor. Acolo Cuvioasa Melania  a trait  intr-o pestera  vreme de paisprezece ani.  A intemeiat o manastire de barbati si o alta de femei. La chemarea unei rude de-a ei, cuvioasa  a calatorit la Constantinopol si l-a convertit la credinta crestina pe senatorul pagan Volusian.  S-a intors la Muntele Maslinilor, unde a trecut la Domnul in anul 439.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro