Mergi la conţinutul principal

Sezonul naţional de dirt track începe la Brăila

• sâmbătă şi duminică, pe pista Stadionului Municipal au loc primele două etape din Campionatul Naţional individual de dirt track • în prima zi se desfăşoară şi Cupa CSM Brăila, competiţie la care premiile sunt oferite de DJST

 

Sâmbătă, 7 iulie şi duminică, 8 iulie, pe pista Stadionului Municipal se vor desfăşura primele două etape ale Campionatului Naţional individual de dirt track, la care vor participa sportivi de la CSM Brăila şi CSTA Bucureşti.

Clubul brăilean va fi reprezentat la juniori de patru sportivi, Andrei Popa, Adrian Neacşu, Ştefan Căpităneanu, Bogdan Purice, iar la seniori de Alexandru Toma, Gabriel Comănescu, sportiv care deja a participat în acest an la o etapă de calificare pentru Campionatul European de dirt track, Sorin Popa, Ştefan Popa, Florin Barabaşu, Cristian Dragu.

Pentru clubul bucureştean vor concura experimentaţii Marian Gheorghe, Adrian Gheorghe şi Mircea Agrişan, care revine în activitatea competiţională după o perioadă de pauză.

Sâmbătă, competiţia este organizată de CSM Brăila, iar prima etapă începe la ora 17.00, duminică, organizator fiind clubul CSTA Bucureşti. Etapa a doua este programată a începe de la ora 16.00. Primii intră în concurs juniorii apoi se vor “duela” seniorii. În prima zi se desfăşoară şi Cupa CSM Brăila, competiţie la care premiile sunt oferite de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Brăila.

Odată cu revenirea lui Agrişan putem vorbi despre o competiţie superioară celei de anul trecut. Vor fi manşe spectaculoase în care se vor lupta pentru supremaţie cei trei sportivi de la clubul bucureştean, mă refer la Marian şi Adrian Gheorghe, dar şi la Agrişan cu alergătorii de la noi, Toma şi Comănescu. Însă cred că un cuvânt de spus în aceste confruntări îl va avea şi Andrei Popa, care, deşi este junior, de un an şi jumătate s-a pregătit în străinătate şi a căpătat ceva experienţă competiţională. Sportivii au efectuat un antrenamet comun în urmă cu două săptămâni, la Brăila, şi toţi sunt dornici să înceapă competiţia. Îi invităm pe iubitorii acestei discipline sportive la Stadionul Municipal, unde vor putea urmări manşe spectaculose cu favoriţii lor în prim plan”, ne-a declarat Dumitru Blănaru, directorul CSM Brăila.

Pe 14 şi 15 iulie, tot la Brăila, vor avea loc etapele a 3-a şi a 4-a din Campionatul Naţional individual de dirt track.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro