Mergi la conţinutul principal

Serviciile britanice de spionaj, în alertă

Agenţii de securitate urmăresc îndeaproape, 24 de ore din 24, circa 50 de islamişti britanici, de teamă că ar putea comite atacuri în Regatul Unit, potrivit news.ro.
Un ofiţer din MI5 a declarat recent pentru cotidian că „nu se pune problema dacă, ci când" vor lovi teroriştii în Marea Britanie.
„Toată lumea din comunitatea serviciilor contraterorism crede că va avea loc un atac în Marea Britanie", a spus un fost ofiţer de informaţii.
În Regatul Unit se află în prezent circa 450 de extremişti „care îi îngrijorează pe oficialii antiterorism", a adăugat el. O parte dintre ei au călătorit în Siria, unde s-au alăturat pentru perioade de timp mai lungi sau mai scurte de timp Statului Islamic, iar restul s-au radicalizat în Marea Britanie.
Iar după atentatele de la Paris şi Bruxelles experţii din serviciile de securitate se tem că Londra ar putea fi următoarea ţintă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro