Mergi la conţinutul principal

Semnăturile brăilenilor pentru iniţiativa «Fără Penali», depuse la Parlament

• potrivit reprezentanţilor USR Brăila, în cazul primăriilor din judeţul şi municipiul nostru discutăm despre validarea semnăturilor într-un procent de peste 90% • preşedintele filialei locale a USR, Nicuşor Ciocan ne-a precizat că la Primăria Municipiului Brăila au fost depuse spre validare 8.429 de semnături pentru iniţiativa “Fără Penali în funcţii publice” şi au primit ok-ul 7.895 (93,66%) • în oraşele şi comunele din judeţ vorbim despre 451 (91,11%) de semnături validate • preşedintele USR Brăila, Cătălin Stancu ne-a confirmat, ieri, că acestea au fost transmise la Centru şi că urmează a fi depuse la Parlament cu restul listelor din ţară

 

Listele cu semnăturile celor care au susţinut iniţiativa cetăţenească “Fără Penali în funcţii publice” sunt depuse deja la Parlament de USR. Este valabil şi pentru listele din judeţul şi municipiul Brăila, care au trecut de filtrele primăriilor în proporţie de peste 90% şi pe care liderul USR Brăila, Cătălin Stancu le-a predat, ieri, la Centru. Pe scurt, deşi iniţiativa avea nevoie să strângă minim 500.000 de semnături la nivel naţional dintre care câte 20.000 în cel puţin 21 de judeţe, s-au strâns 1.050.425, potrivit site-ului farapenaliinfunctiipublice.ro. Ei bine, chiar dacă Brăila nu a intrat în rândul judeţelor care au reuşit să atingă pragul de 20.000, potrivit aceluiaşi site, la nivelul judeţului nostru s-au strâns totuşi 9.131 de semnături.

După cum ne-au informat USR-iştii brăileni, situaţia legată de validarea acestora se prezintă în felul următor:

Aşa cum am anunţat, la finele lunii august, aceştia au depus la primăriile din Judeţul Brăila, pentru validare, 8.924 de semnături (8.429 la Municipiu şi alte 495 în Judeţ). Dintre acestea, au fost validate 8.346 (7.895 pe Municipiu - 93,66% şi 451 pe Judeţ - 91,11%). Cu alte cuvinte, discutăm despre un total de 578 de semnături invalidate la Brăila (534 semnături pe Municipiu, 44 pe judeţ), la care se adaugă alte 207 de semnături la a căror depunere s-a renunţat din start, fiind vorba despre câteva localităţi unde s-au adunat prea puţine semnături pentru a fi considerate semnificative şi pentru a merita efortul deplasării până la primăriile în cauză.

“Pe judeţ, în comunele Chiscani, Bărăganu, Gropeni, Tudor Vladimirescu, Viziru, Tichileşti, Siliştea, Zăvoaia, Şuţeşti şi Ulmu validarea semnăturilor s-a făcut 100% de către primării. În oraşe, la Făurei acestea s-au validat în procent de 61,19, Ianca - 95,15%, Însurăţei - 62,07%. De asemenea, în comuna Cazasu avem 97,56%, Mircea Vodă - 75,86%, Movila Miresii - 91,67%. Per total, localităţi din judeţ (în afară de municipiu) au fost depuse 495 de semnături şi s-au validat 451. Deci un procent de 91,11%. În Municipiul Brăila din cele 8.429 de semnături depuse la Primărie, au fost validate 7.895. Deci un procent de 93,66%. 534 semnături invalidate la Municipiu. Au fost câteva persoane care au murit, câteva persoane care nu aveau drept de vot. Dar vreau să subliniez că au invalidat şi situaţiile unde erau mai multe prenume şi nu le-au trecut pe toate. Oricum au fost chestiuni absurde. De exemplu, dacă oamenii nu au scris etajul atunci când au completat adresa, le-au anulat. Deci tot felul de prostii. Vom vedea, s-ar putea să se mai facă anumite contestaţii, însă la Brăila nu cred că mai este cazul”, a declarat preşedintele filialei locale a USR, Nicuşor Ciocan, cel care s-a ocupat de depunerea tuturor listelor.

Acesta a mai explicat că în unele localităţi din judeţ au fost liste cu mai puţin de 10 semnături, astfel că s-a luat decizia ca acestea să nu mai fie depuse din varii motive. De asemenea, au mai fost câteva localităţi care au tras de timp la validarea semnăturilor, dar pentru că era vorba despre foarte puţine semnături la mijloc, USR-iştii au luat decizia să nu mai aştepte şi să trimită dosarele cu cele aproape 9.000 de semnături, la Bucureşti.

 

Stancu: «Se vor depune la Parlament semnăturile noastre de la Brăila»

Contactat telefonic de redactorii “Obiectiv - Vocea Brăilei”, preşedintele USR Brăila, Cătălin Stancu, ne-a precizat, ieri, că se afla în drum spre sediul central al campaniei “Fără Penali în funcţii publice” pentru a depune dosarele cu semnăturile validate în judeţul şi municipiul nostru. Acesta a precizat că USR-iştii vor depune semnăturile în două sau mai multe tranşe, cu precizarea că cele de la Brăila vor ajunge la Parlament cel târziu, astăzi.

“Se vor depune la Parlament semnăturile noastre de la Brăila. Sunt în drum către Bucureşti chiar în momentul acesta. În mare parte, semnăturile depuse la primării au fost validate. Cam 94% cred că au fost validate la Brăila. Iar pentru restul am putea să câştigăm în instanţă pentru că invalidarea a intervenit pe lipsa numărului apartamentului şi alte prostioare. Adică nu s-au descoperit semnături de la persoane care să nu existe sau ceva de genul ăsta. Pe judeţ ne-au întârziat în vreo 5 localităţi, nu ne-au dat la timp. Practic în clipa de faţă mai sunt vreo 5 localităţi care încă «verifică de zor» câte 10 semnături. Asta ca să realizaţi gradul de nesimţire. Astăzi (n.r. - joi) deja se depun la Parlament oficial vreo 300.000 de semnături. Mâine (n.r. - vineri) se depun restul. Noi cred că ne încadrăm în cele care se vor depune astăzi (n.r. - joi). Din estimările colegilor care au condus acţiunea asta şi care s-au ocupat de ea, sunt cam 1 milion de semnături validate la nivel naţional”, a declarat Stancu.

După cum a explicat USR-istul Nicuşor Ciocan, odată depuse la parlament, dosarele cu semnături vor merge la Curtea Constituţională pentru verificări. Dacă nu vor fi probleme şi se va constata că s-au îndeplinit pragurile de minim 500.000 de semnături strânse la nivel naţional şi câte 20.000 în cel puţin 21 de judeţe, se va trece la următorul pas: depunerea în Parlament a unui proiect de lege pentru declanşarea unui referendum pe tema modificării articolul 37 din Constituţia României, care face referire la dreptul de a fi ales. Se propune adăugarea următorului alineat: “Nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat, şi în funcţia de Preşedinte al României cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării”.

Cotidianul “Obiectiv - Vocea Brăilei” a luat decizia de a sprijini iniţiativa cetăţenească “Fără Penali în funcţii publice” şi a reuşit să strângă 175 de semnături în aproape o lună de zile, din momentul în care s-a alăturat. Pe 13 august, semnăturile (169 pe Municipiu, câte una pentru comunele Traian, Bordei Verde, Cazasu şi Şuţeşti, o alta pentru judeţul Galaţi şi una pentru Bucureşti, Sector 2) au fost predate preşedintelui USR Brăila, Cătălin Stancu, care le-a transmis mai departe către reprezentanţii “Fără Penali” Bucureşti unde au fost verificate şi retrimise către primării.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro