Mergi la conţinutul principal

Seminar de achiziţii publice la Brăila, susţinut cu mult profesionalism de specialişti cu o bogată expertiză

• evenimentul a avut loc miercuri, 8 iulie, fiind organizat de Camera de Comerţ Industrie şi Agricultură Brăila

 

Miercuri, 8 iulie, la invitaţia preşedintelui Camerei de Comerţ Industrie şi Agricultură Brăila, ing. Ştefan Fusea, o echipă de profesionişti de la Asociaţia Experţilor în Achiziţii (AEXA) şi Ceparu & Irimia Consulting SRL a susţinut “Seminarul de achiziţii publice”, adresat autorităţilor publice şi operatorilor din judeţul Brăila.

La seminar au participat reprezentanţi ai mediului de afaceri brăilean şi ai diverselor instituţiilor publice implicate în domeniu (Consiliul Judeţean Brăila, Primăria Municipiului Brăila, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, Organismul Intermediar POS DRU Regiunea Sud Est etc.).

Seminarul a fost susţinut de specialişti cu o bogată expertiză în domeniu: Florin IRIMIA - preşedinte executiv Asociaţia Experţilor în Achiziţii (AEXA), avocat asociat Societatea de Avocaţi „Ceparu şi Irimia”; Marius GOGESCU, avocat Societatea de Avocaţi „Ceparu şi Irimia”, fost preşedinte Autoritatea Naţională de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice (ANRMAP), fost Director al Agenţiei pentru Agenda Digitală a României, operator SEAP; Eduard BADEA, director general Ceparu & Irimia Consulting SRL, fost director în Direcţia de Reglementare în cadrul Agenţiei Naţionale de Achiziţii Publice.

Tematica a constat în analiza din perspectivă juridică, tehnică şi economică a următoarelor aspecte: planificarea şi iniţierea achiziţiilor publice; derularea procedurilor de atribuire; contractele de achiziţie publică; modul practic în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP); prezentare speţe, decizii de practică administrativ-jurisdicţională şi judiciară.

În a doua parte a întâlnirii a avut loc o sesiune de întrebări adresate de cei prezenţi, la care experţii invitaţi au răspuns punctual pe fiecare speţă, conferind întâlnirii un plus de valoare, pe lângă prelegerea susţinută. Seminarul a atras aprecieri şi mulţumiri din partea tuturor celor prezenţi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro