Mergi la conţinutul principal

Semifinală controversată în Liga Naţională de Rugby

Oficialii timişoreni şi un numeros public timişorean, nemulţumiţi de cele întâmplate în semifinala SuperLigii CEC Bank desfăşurată sâmbătă, cer repetarea meciului dintre RCM UV Timişoara şi RCJ Farul Constanţa, precum şi pedepsirea celor vinovaţi, potrivit agerpres.ro.
Peste două sute de timişoreni de toate vârstele, adunaţi duminică în centrul oraşului, au catalogat actul drept sabotaj ordinar sau boicot.
Echipa Timişoarei a fost nevoită să joace această semifinală fără şase dintre cei mai buni jucători ai săi, în urma unui mizerabil act de sabotaj! Paginile cu vizele medicale ale acestor jucători au fost rupte de către cineva din legitimaţiile lor, lucru constatat chiar înaintea orei meciului. Am cerut arbitrilor să accepte revizarea pe loc, adică emiterea de vize duplicat de către directorul Policlinicii Sportive, dr. Şerbescu, prezent la stadion, pe baza înregistrărilor din registrele Policlinicii. Nu s-a acceptat! Cerem Federaţiei Române de Rugby repetarea acestui meci. Egalitatea de şansă trebuie să funcţioneze în orice domeniu şi în orice împrejurare, într-o societate civilizată, şi, cu atât mai mult, într-un sport atât de greu cum este rugby-ul, a declarat duminică primarul Nicolae Robu pentru AGERPRES.

Anchetă a Poliţiei

Edilul-şef a cerut pe loc comandantului Poliţiei să declanşeze o anchetă pentru identificarea făptaşului şi o echipă de specialitate a şi venit imediat la stadion pentru a constata situaţia şi pentru a începe investigaţiile.
Revolta cetăţenilor oraşului, chiar dacă nu sunt fani ai jocului cu balonul oval, este cu atât mai mare, cu cât rugby-ul este considerat unul dintre cele mai grele sporturi.
După fotbal, putem spune că nu mai există gentlemeni nici în rugby. Ne-au furat meciul! A fost răzbunarea pentru că cei din conducerea clubului de rugby RCM Universitatea de Vest Timişoara (campioana naţională en titre, n.red.) a refuzat să trimită jucători la selecţionata Lupilor Bucureşti. Copiii aceştia sunt eroii noştri, iar cei care ne-au furat meciul trebuie aspru pedepsiţi. Ar fi fost fair-play din partea celor de la Farul să refuze jocul, când au aflat ce s-a întâmplat. Meciul trebuie rejucat, au declarat duminică grupurile de timişoreni revoltaţi.
Clubul RCM Universitatea de Vest Timişoara nu a luat, încă, o hotărâre în privinţa paşilor următori.

Acuze la adresa arbitrului

În ciuda faptului că noi am chemat medicul de la Policlinica Sportivă cu catastiful, să vină cu documentele care demonstrau vizele medicale, arbitrul de centru a refuzat recunoaşterea acestor vize medicale, deşi Regulamentul prevede că într-o asemenea situaţie specială, s-ar fi putut recunoaşte, pentru că era vorba doar despre emiterea unui duplicat a ceva ce deja exista, iar viza medicală e valabilă pe şase luni şi cu doar două săptămâni înainte, acelaşi domn arbitru Iordăchescu văzuse vizele medicale. (...). Încă nu ştiu ce vom face în continuare, pentru că încă se discută în toate părţile. Vom reveni cu o declaraţie oficială spre seară, a declarat, pentru AGERPRES, Oana Barbu, purtător de cuvânt al clubului RCM Universitatea Timişoara.
Următorul meci pe care timişorenii l-ar avea de disputat ar fi finala mică a SuperLigii, dar încă nu s-a luat o decizie dacă o vor juca.
Dezamăgirea jucătorilor de la RCM este imensă, cu atât mai mult cu cât, pe lângă faptul că celor mai buni şase jucători li s-a interzis accesul pe teren, trei dintre jucătorii accidentaţi au fugit acasă în 15 minute să-şi ia echipamentul şi au intrat pe teren fără să mănânce sau să se fi antrenat înaintea meciului.
Conducerea RCM a depus sesizări la Poliţie şi la DIICOT, dar şi la FRR, de unde aşteaptă un răspuns oficial, pentru a şti ce demersuri să întreprindă mai departe.

Meci decalat

La controlul de dinaintea partidei, şase jucători ai echipei RCM Timişoara nu aveau în carnetele de legitimare foile cu vizele medicale, iar semifinala cu RCJ Farul Constanţa s-a decalat cu 30 de minute, conform regulamentelor FRR, pentru a le oferi timişorenilor răgazul necesar pentru a completa o nouă foaie de joc cu 23 de jucători care să îndeplinească toate condiţiile regulamentare. Jucătorii care nu au putut evolua sâmbătă au fost Eugen Căpăţână, Jack Umaga, Paula Kinikinilau, Valentin Calafeteanu, Cătălin Fercu şi Fonovai Tangimana. În aceste condiţii, Farul s-a impus cu scorul de 9-0.
În finală, Farul va întâlni CSM Ştiinţa Baia Mare, care, tot sâmbătă, dar dimineaţă, a învins cu 40-9 (18-6) pe Dinamo Bucureşti.
Miercuri, conducerea RCM UV Timişoara a anunţat că nu va trimite niciun jucător în selecţionata Lupii Bucureşti pentru cele două jocuri cu echipa italiană Calvisano (20 şi 27 septembrie), motivând prin faptul că vrea să se concentreze pe câştigarea competiţiilor interne, SuperLiga CEC Bank şi Cupa României.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro