Mergi la conţinutul principal

Se va lua uşor nota maximă la Evaluarea naţională la limba şi literatura română

Cei 3.268 de copii înscrişi la examenul de Evaluare Naţională de la finalul clasei a VIII-a au trecut cu bine peste prima probă, la limba şi literatura română, susţinută ieri. Inspectorul de specialitate, prof. Adrian Simion, a precizat că toţi elevii ar trebui să ia note peste şase sau şapte şi că nota maximă va fi uşor de luat. "Subiectele au fost conform programei, accesibile, itemii uşori. Nu a fost nimic confuz sau neclar. Cred că se va lua foarte uşor nota zece", a precizat inspectorul Adrian Simion. Elevii au avut de răspuns la întrebări ce vizau basmul şi un text dintr-o enciclopedie a lui Tudor Opriş. Pentru departajare au avut de realizat două compuneri, una de argumentare că textul dat aparţine speciei basmului, iar în cea de-a doua trebuiau să descrie un peisaj din natură sau imaginar, ceea ce le solicita creativitatea şi imaginaţia.

Evaluarea lucrărilor este făcută de către doi profesori, în centrele de evaluare de la Grupurile Şcolare "Neniţescu" şi "Brâncoveanu". Această notă este cea care se va lua în calcul pentru media de admitere în clasa a IX-a.

Evaluarea naţională la clasa a VIII-a va continua mâine cu proba de matematică. Afişarea primelor rezultate este programată vineri, 24 iunie. În aceeaşi zi, în intervalul orar 14.00-18.00, pot fi depuse contestaţiile, care vor fi soluţionate în zilele de 25 şi 26 iunie. Afişarea rezultatelor finale va avea loc pe data de 27 iunie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro