Mergi la conţinutul principal

Se va ajunge la un „mini-Schengen"?

„Nu vom putem menţine pe termen lung statul nostru social dacă afluxul de refugiaţi va continua în acest fel. Dacă Uniunea Europeană nu îşi va proteja mai bine frontierele externe, atunci un grup mic de state o va face", a afirmat olandezul Dijsselbloem pentru cotidianul economic german Handelsblatt, indicând totuşi că nu doreşte constituirea unui „mini-Schengen". „Nu este, fără nicio îndoială, soluţia bună. (...) O astfel de evoluţie ar avea consecinţe politice şi economice negative pentru noi toţi. Mai bine ar fi dacă ansamblul celor 28 de state europene ar ajuta Grecia să-şi protejeze frontierele externe", a subliniat Dijsselbloem.
El a criticat lipsa de solidaritate între ţările Uniunii Europene în privinţa primirii refugiaţilor, declarându-se „nu foarte optimist" faţă de supravieţuirea Spaţiului Schengen în forma actuală, o perspectivă care îl „nelinişteşte mult".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro