Mergi la conţinutul principal

Se pregăteşte încă o licitaţie pentru staţiile de autobuz moderne din Brăila

• primarul Marian Dragomir a precizat că, deşi municipalitatea a organizat încă de anul trecut licitaţia pentru Staţiile Smart, nicio firmă nu s-a înscris • edilul-şef a ţinut să puncteze că problema o reprezintă materialele ce vor fi folosite la realizarea staţiilor, ceea ce reduce oarecum numărul de ofertanţi • chiar şi aşa, Dragomir s-a arătat încrezător că anul acesta la reluarea licitaţiei, lucrurile se vor îndrepta

 

Unul dintre principalele puncte de pe agenda lui Marian Dragomir în timpul alegerilor locale a fost realizarea unui transport public modern în oraşul Brăila şi montarea unor staţii de aşteptare Smart. Deşi anul trecut proiectul părea să prindă contur, lucrurile s-au blocat totuşi la nivelul licitaţiei. Mai exact, după cum a explicat, recent, primarul, la prima licitaţie organizată în 2018 nu s-a prezentat nicio firmă. Motivul, potrivit acestuia, nu l-a reprezentat preţul prea mare sau prea mic al lucrării, ci faptul că pentru aceste staţii este nevoie de câteva materiale speciale, astfel că nişa de firme disponibile este destul de îngustă.

“Noi am organizat şi anul trecut licitaţia pentru staţii moderne. În mod surprinzător nu s-a prezentat nimeni la licitaţie, chiar dacă se spunea că sunt preţurile foarte mari. Acum licitaţia este reluată şi în validare la Agenţia Naţională de Achiziţii Publice. Noi am transmis încă de anul trecut toată documentaţia pentru reluarea licitaţiei. După evaluare urmează ca societăţile interesate să poată depune oferte. Dar vă spun că nu este vorba de preţ. Au avut foarte multe lucrări anul trecut anumite societăţi şi probabil că nu au vrut să angajeze altele noi. Când spun anumite societăţi mă refer la cele care lucrează cu acest tip de materiale necesare pentru staţiile ce se vor monta în Brăila. Este vorba de un anumit tip de sticlă, de alucobond, erau anumite materiale. Anul acesta ne aşteptăm să fie altă situaţie. Banii sunt în buget, îi avem pregătiţi”, a declarat Dragomir, încrezător.

Reamintim că, în luna aprilie 2018, s-au făcut primii paşi privind implementarea staţiilor de autobuz Smart, promise de primar în campania electorală de la alegerile din iunie 2016. Atunci, în cadrul unei şedinţe ordinare a CLM, consilierii municipali au dezbătut şi aprobat un proiect care viza indicatorii tehnico-economici ai staţiilor de îmbarcare/debarcare călători pentru transportul public local, conform documentaţiei de avizare lucrări intervenţii (DALI). Pe scurt, un proiect investiţional cu o valoare totală stabilită la 3.793.693,65 lei cu TVA, din care construcţia plus montajul înseamnă 917.490,90 lei cu TVA (pentru schelet staţie plus fundaţie şi instalaţii electrice), cu o durată de realizare estimată la 4 luni. Practic, planul municipalităţii era de a achiziţiona, în 2018, 18 staţii cu o valoare standard de 37.456 lei, cu TVA, per bucată. Interesant de precizat este că în această valoare nu intrau şi dotările SMART, ci doar dotările de bază, astfel că eventuale upgrade-uri ar putea fi făcute în anii următori. Costurile pentru o staţie de autobuz cu toate dotările de ultimă generaţie au fost estimate la 144.489 lei cu TVA. Licitaţia pentru achiziţia primelor 18 astfel de staţii a fost programată pentru ultima săptămână din septembrie 2018 şi va fi reluată anul acesta.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro