Mergi la conţinutul principal

Se infiinteaza Inspectia Sociala

Inspectia Sociala va deveni realitate in acest an. Noul organism are ca scop inspectarea activitatilor din domeniul asistentei sociale si al incluziunii sociale realizate de autoritatile administratiei publice centrale si locale si persoanele fizice si juridice. Astfel, se incearca prevenirea, limitarea sau inlaturarea efectelor situatiilor care pot genera marginalizarea sau excluderea sociala a persoanei, familiei, grupurilor ori comunitatilor.
Inspectia Sociala preia atributiile si responsabilitatile din domeniul inspectiei de la: Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului, Autoritatea Nationala pentru Persoanele cu Handicap, Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, precum si ale structurilor sale deconcentrate, stabilite de lege. Personalul apartinind acestor compartimente va fi preluat prin transfer de noua institutie. Regulamentul de organizare si functionare al Inspectiei Sociale nu a fost inca adoptat.
Reprezentantii noii institutii vor verifica modul in care sint respectate prevederile legale privind stabilirea, acordarea si promovarea drepturilor sociale ale cetatenilor de catre autoritatile administratiei publice centrale si locale, precum si de catre alte persoane fizice si juridice, publice si private, in calitate de furnizor de servicii sociale. Potrivit OUG nr. 130/decembrie 2006, inspectorii vor controla modul in care sint administrate fondurile pentru plata drepturilor sociale si a celor alocate pentru sustinerea si dezvoltarea serviciilor sociale, a proiectelor, programelor si politicilor din domeniu. In cazurile in care constata savirsirea faptelor care incalca prevederile legale din domeniul asistentei sociale, corpul de control sesizeaza organele de urmarire penala. Inspectorii pot inainta propuneri de imbunatatire a activitatii in ceea ce priveste modul de acordare a prestatiilor si serviciilor sociale si inspecteaza furnizorii de servicii sociale publici si privati din punct de vedere al eficientei acestora. Potrivit conducerii Directiei de Munca, Solidaritate Sociala si Familie, noul act normativ ofera instrumentele necesare realizarii activitatii de control. "Este foarte important ca institutia sa devina realitate cit mai curind. Serviciile sociale trebuie sa fie acordate la standardele de calitate corespunzatoare si asistenta sociala sa nu mai fie o Cenusareasa", a precizat ing. Veronica Macri, director executiv al Directiei de Munca, Solidaritate Sociala si Familie.
Obstructionarea in orice mod de catre autoritatile administratiei publice sau de catre persoanele fizice sau juridice, publice ori private, a inspectorilor sociali in exercitarea atributiilor constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 5.000 lei la 10.000 de lei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro