Mergi la conţinutul principal
Fii prietenul copiilor din centrele de plasament!

Se caută voluntari «Ajungem Mari» pentru Brăila

• asociaţia iniţiatoare are nevoie de 30 de voluntari pentru judeţul nostru, pentru următorul an şcolar • voluntarii vor dedica 3 ore pe săptămână acestor copii, timp de 8 luni • cei interesaţi se pot înscrie până pe 20 august, după care vor urma un curs de iniţiere

 

Asociaţia Lindenfeld caută 30 de voluntari pentru 40 de copii din centrele de plasament şi cei din medii defavorizate din Brăila, în cadrul programului educaţional “Ajungem Mari”. Voluntarii urmează să le fie alături celor mici în următorul an şcolar. Astfel, aceştia vor merge timp de 8 luni, în echipe de 2 sau 3 voluntari, la grupe de 3-6 copii pentru şedinţe de recuperare sau pregătire şcolară, ateliere de cunoştinţe generale şi ateliere creative. Cele 30 de persoane vor urma un curs de 8 ore despre metode de lucru cu copiii cu traumă, deci experienţa nu este necesară. Condiţiile sunt dorinţa de implicare, seriozitatea şi vârsta minimă de 16 ani.

Termenul limită pentru înscriere este 20 august. Înscrierea se face prin completarea unui formular online pe website-ul www.ajungemmari.ro la secţiunea Devino Voluntar, acolo unde se găsesc şi toate detaliile despre program.

Programul “Ajungem Mari” se desfăşoară în Bucureşti şi alte 24 de judeţe (Arad, Argeş, Bacău, Brăila, Bihor, Botoşani, Braşov, Buzău, Constanţa, Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Iaşi, Ilfov, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiş şi Vrancea). În prezent, se implică 1.600 de voluntari.

Ideea programului a plecat de la faptul că personalul din centrele de plasament este insuficient pentru a acoperi nevoile copiilor.

“Copiii învaţă mai uşor de la voluntarii pe care îi apreciază şi respectă şi sunt încântaţi să se simtă, la rândul lor, apreciaţi şi respectaţi. Voluntarii merg săptămânal în centre şi îi ajută pe copii să scrie şi să socotească, să recupereze informaţiile pe care nu le-au înţeles la şcoală, să fie mai atenţi şi mai răbdători, să îşi controleze emoţiile. Ei devin pentru copii prieteni şi modele de viaţă. Important e să vii cu inima deschisă, să îi cunoşti şi să îi accepţi pe copii aşa cum sunt. Abia după ce se creează o relaţie, voluntarii îşi pot seta obiective de învăţare. Sunt copii sensibili şi minunaţi, cu răni mari în suflet, iar după toate experienţele triste prin care au trecut, ei îşi doresc în primul rând acceptare şi prietenie”, spune Iarina Taban, fondatoarea programului

Programul educaţional “Ajungem Mari” sprijină copiii pe termen lung, iar cu unii copii se lucrează chiar de 5 ani, de la începutul programului. Schimbările se fac cu paşi mici şi perseverenţă. De aceea este nevoie de mai mulţi voluntari care să se implice în fiecare comunitate. Vin mereu în centre alţi copii care au trecut prin experienţe greu de suportat. Centrele se închid şi copiii sunt mutaţi în căsuţe sau apartamente de tip familial, iar voluntarii zâmbitori îi urmează, reprezentând un element de stabilitate în vieţile lor, se mai arată în comunicatul transmis.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro