Mergi la conţinutul principal

Se caută părinți adoptivi pentru două pisicuțe tare drăgălașe

* puiuții au două luni și abia așteaptă să vă umple casa de bucurie

 

 

 

Două pisici extrem de drăgălașe, blânde și iubitoare, au nevoie de o familie care să le îngrijească. Pisicile au două luni, le place să se joace cât e ziua de lungă, iar apoi să îți toarcă-n brațe. Din păcate, persoana care are grijă în prezent de aceşti pisoi minunaţi nu îi poate ține prea mult timp, deja având acasă o pisică.

Aşadar, cei care își doresc să adopte un pui de pisică și să câștige un prieten pe viaţă pot lua legătura cu Camelia la numărul de telefon 0729.110.398.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro