Mergi la conţinutul principal

Se caută muncitori în agricultură. Peste 1.000 de job-uri în Danemarca, Portugalia şi Spania

• locurile de muncă sunt disponibile prin reţeaua EURES • pe plan local, AJOFM Brăila oferă peste 300 de joburi pentru şomeri

 

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Brăila dispune, prin intermediul Reţelei EURES, de 1.050 de locuri în ocupaţia de lucrător în domeniul agricol, după cum urmează:

Danemarca – lucrători în agricultură (culegători de mazăre) – 150 locuri;

Portugalia - lucrători în agricultură (culegători de mazăre) – 100 locuri;

Spania – muncitor necalificat în agricultură - 800 locuri.

Pentru ocuparea acestor locuri se va organiza o selecţie în luna decembrie a acestui an. Persoanele cu domiciliul în judeţul Brăila, care doresc să candideze pentru aceste locuri de muncă, trebuie să se adreseze consilierului EURES din cadrul Agenţei, Bulevardul Dorobanţi nr. 603-605, pentru a fi înregistrate în baza de date pentru muncă în străinătate şi pentru a primi invitaţie de participare la selecţie. Înregistrarea se realizează pe baza următoarelor documente: cerere tip (se completează la sediul Agenţiei), copie act de identitate sau paşaport (valabilitate minim 6 luni) şi C.V model Europass (cu fotografie) în limba engleză.

 

Peste 300 de locuri de muncă în Brăila

Pe plan local, AJOFM Brăila oferă şomerilor un număr de 317 locuri de muncă disponibile atât în cadrul firmelor private, cât şi în administraţia publică.

Printre joburile oferite se numără cele de agent vânzări, agent comercial, asfaltator (vechime 5 ani), contabil (2 ani), designer vestimentar, economist, electrician auto (1 an), grafician calculator (1 an), inginer mecanic, medic veterinar, operator introducere, validare şi prelucrare date, ospătar, patiser (3 ani), programator, sudor, şofer autobuz, tâmplar universal sau zidar.

Locuri de muncă se găsesc şi la instituţiile publice. Direcţia Regională Drumuri şi Poduri - Secţia Drumuri Naţionale Brăila scoate la concurs postul de asfaltator (locul de muncă se află în Movila Miresii). Direcţia de Sănătate Publică Brăila

are vacante posturile de inspector în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă (vechime 9 ani) şi consilier administraţie publică (studii superioare de specialitate). Muzeul Brăilei “Carol I” caută expert achiziţii publice (studii superioare juridice sau economice, atestat limbă străină). La Oficiul Naţional al Registrului Comerţului sunt vacante următoarele posturi: consilier juridic specialist (studii superioare juridice), asistent registrator principal (studii economice, juridice, administraţie publică), asistent registrator principal (studii superioare Drept). La Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila sunt disponibile  posturi de infirmier şi îngrijitoare la unităţi de ocrotire socială şi sanitară.

Teatrul de Păpuşi Brăila are nevoie de un economist cu 7 ani vechime, iar UAT Bărăganul de un referent de specialitate în administraţia publică, grad profesional debutant. De asemenea, Şcoala Gimnazială “Fănuş Neagu” scoate la concurs postul de secretar-şef (studii superioare).

Lista completă a ocupaţiilor o găsiţi de site-ul www.anofm.br.ro, iar brăilenii interesaţi îşi pot depune dosarele la sediul AJOFM Brăila şi la Punctele de lucru Făurei şi Însurăţei.

 

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro