Mergi la conţinutul principal

Se caută manager la TBC!

• postul de manager al Spitalului de Pneumoftiziologie din Brăila a fost scos la concurs, iar termenul limită pentru depunerea dosarelor de înscriere şi a proiectului de management este 30 august

 

Spitalul de Pneumoftiziologie din Brăila pune la bătaie postul de manager al unităţii. Consiliul de Administraţie al spitalului organizează concurs pentru ocuparea funcţiei de conducere, ocupată în acest moment de Ştefan Sînpetru. Concursul se va desfăşura în două etape, la sediul unităţii spitaliceşti, din strada R.S. Campiniu nr. 21, respectiv etapa de verificare a îndeplinirii de către candidaţi a condiţiilor stabilite în anunţul de concurs, care este, de altfel, şi etapă eliminatorie, iar a doua etapă constă în susţinerea şi evaluarea proiectului de management. Contactat şi întrebat dacă se mai gândeşte la încă un mandat, actualul manager ne-a confirmat intenţia sa de a rămâne pe poziţii. “Am tot timpul să mă gândesc până pe 30 august. Dar, în principiu, mi-aş încerca şansele. Am lucruri începute şi mi-ar plăcea să le pot termina, dar e un concurs, asta e. După concursul susţinut anul trecut am avut un mandat de un an de zile care s-a prelungit conform prevederilor legale şi în acest interval se organizează concursul”, a declarat Ştefan Sînpetru. Mandatul de manager al Spitalului de Pneumoftiziologie este de până la 3 ani, potrivit actualei conduceri, care ocupă această funcţie din decembrie 2009.

Potrivit anunţului, se pot înscrie la concurs candidaţii care sunt absolvenţi ai unei instituţii de învăţământ superior medical, economico-financiar sau juridic, sunt absolvenţi ai unor cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar, au cel puţin doi ani vechime în posturi cu studii superioare, nu au fost condamnaţi pentru săvârşirea unei infracţiuni comise cu intenţie, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea, sunt apţi din punct de vedere medical şi nu au împlinit vârsta de pensionare. Dosarele se pot depune la unitatea spitalicească până la 30 august.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro